Bucureșteancă găsită moartă de pompierii veniți să stingă incendiul care i-a cuprins apartamentul
O bucureșteancă a murit, luni dimineață, asfixiată cu fum de la incendiul care i-a cuprins locuința, cel mai probabil din cauza unei țigări uitată aprinsă, cadavrul femeii fiind descoperit de pompieri.
"Am fost anunțați, în jurul orei 10.30, că într-un imobil de pe strada Mihai Bravu arde un apartament cu trei camere. La fața locului au fost trimise șapte echipaje de pompieri care au reușit să stingă focul în mai puțin de 30 de minute. Din cauza fumului gros de pe scări, au fost evacuate și 20 de persoane. Din păcate, în una din camere a fost găsit trupul neînsuflețit al unei femei de aproximativ 70 de ani", a explicat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Municipiului București, maiorul Cătălin Eftene.
Soțul femeii, ajuns acasă la scurt timp după stingerea focului, a declarat că femeia, care era paralizată, fuma foarte mult, apreciind drept cauză a incendiului o țigară uitată aprinsă.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro