Bucureșteancă înșelată prin telefon cu aproape 7.000 de lei de doi deținuți care s-au prezentat drept directori de bancă

Publicat: 05 06. 2013, 16:14
Actualizat: 02 02. 2019, 15:12

O femeie în vârstă de 52 de ani a fost înșelată prin telefon cu aproape 7.000 de lei de doi deținuți care s-au recomandat drept directori de bancă și care, în schimbul banilor, se angajaseră să-i aprobe un credit de nevoi personale fără garanții, informează Poliția Capitalei.

Polițiștii Secției 6 și procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 au făcut, marți, șase percheziții la adrese din județele Prahova și Ialomița, unde locuiesc apropiați ai celor doi deținuți și în celulele acestora, din Penitenciarul Ploiești.

„Astfel, polițiștii bucureșteni din cadrul Secției 6, cu sprijinul colegilor Serviciului Investigații Criminale – Sectorul 2 Poliție, precum și a celor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale – IPJ Prahova, au efectuat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, șase percheziții și au pus în executare patru mandate de aducere, în vederea audierii unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Poliția Capitalei.

Potrivit sursei citate, victima a venit la sediul Secției 6 la data de 7 mai, unde a povestit că, având nevoie urgentă de un credit bancar în valoare de 8.000 de lei, a apelat un număr de telefon pe care l-a descoperit într-un anunț la mica publicitate.

Femeia le-a spus polițiștilor că la numărul respectiv a răspuns un bărbat amabil, care s-a recomandat drept managerul băncii. După ce i-a cerut numele și adresa, chipurile pentru a verifica în baza de date dacă îndeplinește condițiile de creditare, acesta a anunțat-o că, pentru a obține creditul, este necesară achitarea unui comision de 250 de lei, urmând ca documentele privind acordarea creditului să-i fie aduse la domiciliu de un curier.

Fără să bănuiască faptul că ar fi victima unei înșelăciuni, femeia s-a conformat „procedurii de obținere a creditului” și a achitat „comisionul” în contul indicat de „directorul băncii”. În aceeași zi, ea a fost convinsă, tot telefonic, de către același „manager” să depună în același cont noi sume de bani, respectiv 690 de lei, 800 de lei și 1.670 de lei.

A doua zi, femeia a fost contactată, din nou, de către „șeful băncii”, care i-a cerut să mai depună 550 de lei.

În 2 mai, femeia a fost convinsă să depună încă 930 de lei și 1.700 de lei pe numele curierului care ar fi urmat să-i aducă la domiciliu documentele privind aprobarea creditului, suma solicitată, precum și toate taxele achitate până la acel moment.

O zi mai târziu, „directorul băncii” i-ar fi solicitat victimei să cumpere și trei vouchere de reîncărcare a unor cartele telefonice, în valoare de 10 euro fiecare, reprezentând taxa de drum pentru curier. Conform instrucțiunilor, aceasta i-a comunicat așa-zisului curier codurile de reîncărcare. Din acel moment, nici „directorul executiv” și nici „curierul” nu au mai răspuns la telefon.

Potrivit anchetatorilor, la 7 mai, în timp ce scria declarația în fața polițiștilor Secției 6, aceasta a fost din nou sunată de falsul director, care i-a mai cerut să achite alți 1.600 de lei, pentru „finalizarea dosarului de credit”.

În urma perchezițiilor făcute la domiciliile apropiaților celor doi deținuți, au fost descoperite și ridicate mai multe telefoane mobile și documente folosite la comiterea ecrocheriilor, iar la sediul Secției 6 au fost aduse pentru audieri patru persoane, dintre care una a fost reținută pentru 24 de ore.