Bucureștenii au înregistrat aproape 1.500 de câini
Aproape 1.500 de câini cu deținător au fost înregistrați de persoane fizice în perioada 8 iulie – 7 august, la Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor, arată un comunicat al instituției.
Mai exact, ASPA a înregistrat 1.461 de câini cu deținător persoană fizică în prima lună de la punerea în aplicare a noilor prevederi ale hotărârii privind înregistrarea câinilor în Municipiul București. ASPA precizează că niciun reprezentant al organizațiilor nonguvernamentale nu a înregistrat vreun exemplar canin.
Pentru înregistrarea câinilor, 1.142 de persoane au folosit serviciile de e-mail, 251 de persoane au trimis documentele prin fax, iar alți 68 de cetățeni au folosit servicii de curierat sau au depus documentele la sediul administrației.
În prezent, un număr de 57 de înregistrări sunt în curs de validare pentru că nu a fost respectată procedura de înregistrare, și anume deținătorii nu și-au microcipat animalele.
Consilierii municipali au votat o hotărâre prin care bucureștenii sunt obligați să-și înregistreze câinii, altfel primesc amenda începând cu data de 6 ianuarie 2014, iar cuantumul acesteia fiind de 3.000 de lei.