Bucureștiul ar putea avea o linie de transport suspendat. Proiectul care vrea să aducă telecabine în Capitală pe bani europeni
Bucureștiul a fost invitat să aplice la un proiect cu fonduri europene ce presupune realizarea unui sistem de transport suspendat, cu telecabine, potrivit unui proiect de hotărâre, ce va fi discutat vineri de consilierii municipali.
Potrivit directorului Direcției Transporturi, Drumuri și Sistematizarea Circulației din Primăria Municipiului București, Ion Dedu, municipalitatea a primit, în luna februarie, de la compania Overland Transport Systems (OTS) din Anglia, urmare a unei recomandări a Comitetului Regiunilor de la Bruxelles, invitația de a participa la proiectul „Overland Transport Systems – Sisteme de Transport Suspendate”.
Astfel, Municipiul București a fost invitat să aplice pentru fonduri europene în vederea realizarii sistem de transport suspendat, ce are capacitatea sa transfere un mare număr de călători în interiorul și împrejurul orașului.
„Proiectul, aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București, oferă municipalității posibilitatea de a participa la selecția organizată la Bruxelles, implementarea acestuia fiind condiționată de decizia reprezentanților de la Bruxelles. Dacă Bucureștiul va fi selectat pentru implementarea proiectului, municipalitatea va aplica pentru obținerea finanțării puse la dispoziție de Uniunea Europeană”, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, Ion Dedu.
Alături de București, alte trei orașe au fost propuse pentru implementarea acestui proiect, respectiv Cluj-Napoca, Budapesta și Chișinău.
Proiectul pilot are în vedere un traseu pe o distanță de maxim 10 kilometri. Cabinele vor putea să transporte cel mult patru persoane sau un scaun cu rotile și o persoană, maxim două. Greutatea maximă ce va putea fi transportată este de 400 de kilograme, viteza medie de transport, de 50 de kilometri pe oră, iar numărul maxim al călătorilor transportați pe oră, pe fiecare direcție de mers – de aproximativ 5.000 de persoane.
„Ținând cont de faptul că rețeaua este în dezvoltare, ea va oferi o varietate de destinații pe măsură ce avansează, dar în comparație cu traficul rutier urban pe căile suspendate se va rula neîntrerupt către stația de destinație aleasă. Sistemul va fi proiectat la cele mai înalte standarde de siguranță și va fi rapid, confortabil și energo-eficient (sistem electric)”, se arată în raportul de specialitate al proiectului de hotărâre.
Telecabinele vor utiliza o sursă electrică externă, acestea urmând să se succeadă la o distanță de 10 metri. Toate cabinele vor fi echipate cu instalație de încălzire, aer condiționat, cu camere de supraveghere video în interior sau în exterior.
„Selecția destinației se va face prin atingerea tastelor pe un ecran sau prin recunoașterea vocii”, se mai arată în document.
Potrivit lui Dedu, linia – traseu va fi parte a unei rețele urbane înscrise într-un areal situat de-a lungul și deasupra străzilor și cursurilor de ape, la o înălțime medie de 10 – 15 metri de la nivelul solului.
Liniile – traseu se ramnifică și coboară în zona punctelor de oprire intens circulate, care vor avea acces ușor, fie de la nivelul străzii ce are corespondent traseul, fie în incinta marilor centre comerciale, a gărilor, a terminalelor de aeroporturi, sau alte pucte pe care municipalitatea le va stabili.
„OTS va completa sistemele de transport urban existente și va funcționa de-a lungul liniilor de cale ferată, tramvaie, autobuze, furnizând schimburi intermodale, ca în cazul transferului de la un sistem de transport la altul”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.
Dacă proiectul va fi votat de consilierii generali, municipalitatea va aplica pentru obținerea fondurilor, urmând să primească un răspuns în luna iunie 2013.