Bucureștiul se confruntă cu o criză a creșelor: de 12 ori mai puține locuri decât copii. ”Mi s-a spus că sunt pe o listă de așteptare și voi fi sunată”

Publicat: 05 03. 2017, 10:42

Astfel, părinții care vor să își înscrie copiii  la creșă pentru a se întoarce la muncă sunt puși pe liste de așteptare la cele mai multe dintre creșe. Pe unele liste de așteptare figurau anul trecut și 100 de copii.

„Am vrut să înscriu copilul de doi ani la creșa Potcoava (sector 3 – n. red.) pentru că mi se terminase concediul de creștere a copilului, dar mi s-a spus că nu mai sunt locuri libere și am fost trecută pe o listă de așteptare, urmând să fiu sunată când se elibera un loc. A trebuit să încep munca și tot nu am fost sunată, așa că am optat pentru o creșă privată”, spune Ecaterina, 30 de ani, agent de vânzări în București.

La creșele de stat părinții achită doar contravaloarea mesei de 12 lei pe zi, în timp ce la creșele private tariful variază între 700 de lei program scurt (de la 7 dimineața la ora 13)  și 1.500 de lei program de la șapte dimi­neața la șase seara.  La creșele unde este o edu­catoare la patru copii în loc de o edu­catoare la 15 copii și unde se învață și limbi străine tariful ajunge și la 2.700 de lei pe lună.

Citește în continuare pe zf.