Â
Bucureștiul va avea de Crăciun un brad de 76 de metri, împodobit cu peste două milioane de beculețe, principala etapă a construcției, amplasată în Piața Unirii, fiind încheiată astăzi.
"Șapte etaje ale megaconstrucției de 76 metri înălțime și 290 de tone au fost asamblate cu ajutorul unei macarale de 250 de tone și o înălțime de 50 de metri. Ultimul etaj, steaua de 3,5 metri înălțime, și cele peste 2 milioane de beculețe ce vor împodobi bradul într-o scenografie unică, vor fi amplasate până la 1 decembrie. Materialele necesare construcției Bradului gigant au fost transportate la București în aproximativ două luni, cu ajutorul a 25 de camioane și un vas maritim. O echipă de 300 de oameni lucrează la construcția bradului", precizează, într-un comunicat, Millennium Bank, investitor de anvergură pe piața din România, care a anunțat finalizarea principalei etape a construcției celui mai înalt brad de Crăciun din Europa, care constituie o premieră pentru România.
Este pentru prima oară când bucureștenii beneficiază de o astfel de atracție, proiecte similare fiind dezvoltate cu succes în orașe precum Lisabona și Varșovia.
Începând cu 1 decembrie și până pe 6 ianuarie 2008, în zona unde este amplasat bradul vor fi organizate evenimente și spectacole care celebrează orașul București și spiritul Crăciunului.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro