Bugetul Educației are 2.000 de amendamente. Andronescu:”Marea parte se referă la sume alocate școlilor din colegiile senatorilor și deputaților”
Proiectul Legii bugetului are pentru Educație 2.000 de amendamente, 20 dintre ele fiind pentru Academie, restul pentru învățământ preuniversitar, superior și cercetare, a declarat, marți, președintele Comisiei pentru învățământ a Senatului, Ecaterina Andronescu.
„Bugetul Educației are 2.000 de amendamente, sperăm să găsim o forumulă să le discutăm în bloc. Marea parte se referă la sume alocate școlilor din colegiile senatorilor și deputaților”, a spus Ecaterina Andronescu.
Ea a precizat că va propune Ministerului Educației Naționale să preia în bloc aceste amendamente și să încerce să rezolve cu prioritate capitolele bugetare cu aceste destinații.
Andronescu a mai spus că bugetul Cercetării înregistrează o creștere semnificativă, fiind aproape dublu.
„Bugetul Cercetării, unde avem o creștere semnificativă, s-a dublat. În proiectul de buget, dublarea se leagă de faptul că avem în derulare laserul de la Măgurele”, a precizat Andronescu.
După discuțiile privind bugetul Educației petnru 2013 va fi analizat bugetul pentru Tineret și Sport.
Potrivit Ecaterinei Andronescu, la Educație au crescut de patru ori fondurile dedicate prefinanțării proiectelor europene.
De asemenea, sunt acoperiri pentru capitolele care privesc salariilor cadelor didactice și ale cercetătorilor, a spus Andronescu.