Buletine de vot, „pe minus” în două localități din Argeș cu o zi înaintea alegerilor: 800 de bucăți s-au evaporat ca prin minune!
Situație controversată în două localități din Argeș unde au dispărut ca prin minune în total 800 de buletine de vot, cu doar o zi înainte de organizarea alegerilor locale 2020.
Autoritățile din Curtea de Argeș au constat că la Primărie lipsesc aproximativ 400 de buletine de vot din pachetele care au fost trimise de Instituţia Prefectului. Polițiștii au făcut verificări la Biroul Electoral de Circumscripţie Curtea de Argeş, relatează adevarul.ro.
Însă nu este singura situație de acest fel din județ. Și într-o comună din apropierea Curții de Argeș aproximativ 400 de buletine de vot „s-au pierdut pe drum” până la Primărie.
800 de buletine de vot s-au evaporat ca prin minune în Argeș
„Se fac cercetări”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, Florin Popa.
Situațiile dubioase par să nu ocolească județul Argeș. În comuna Rucăr a izbucnit un adevărat scandal după ce buletinele de vot au fost descărcate din maşina personală a unui poliţist, iar în timpul transportului se aflase și primarul în automobil.
„RUCĂR 2020 !!! Buletinele de vot sunt transportate cu maşina personală a agentului de poliţie (…) !!!”, a scris pe Facebook Găbiţa Cojocaru.
Ulterior, IPJ Argeș a precizat că „după ce materialele electorale au fost preluate, în jurul orei 11:00, pe raza municipiului Câmpulung, una dintre cele două masini cu care erau transportate materialele, puse la dispoziţie de Primăria Rucăr, s-a defectat, împrejurare în care materialele din autoturismul care s-a defectat au fost mutate în autoturismul personal al poliţistului care realiza însoţirea transportului, şi duse la sediul B.E.C.C. Rucăr”, potrivit aceleiași surse.
Ministerul de Interne pregătește forțe de intervenție rapidă în toate județele. Ce „surpriză” are Marcel Vela și pentru polițiștii din țară
Fiecare județ din țară va dispune duminică, 27 septembrie, de o forță de intervenție rapidă, în caz de nevoie, în ziua alegerilor locale. Totodată, Ministerul de Interne pregătește și echipe de control care să verifice modul în care poliţiştii îşi îndeplinesc misiunile.
„Am luat câteva decizii importante pentru a asigura derularea procesului electoral în cele mai bune condiţii”, a declarat Marcel Vela într-o conferință de presă desfășurată la sediul MAI.