Bulgaria, dispusă să acorde cetățenilor moldoveni care tranzitează țara un regim fără vize
Bulgaria este dispusă să acorde un regim fără vize pentru tranzitarea teritoriului său cetățenilor moldoveni care au vize sau permise de ședere emise de alte țări ale Uniunii Europene, relatează BASA-press.
Acest anunț este cuprins în mesajul semnat de premierul bulgar Serghei Stanișev și transmis omologului său moldovean Vasile Tarlev, de către ambasadorul bulgar în Republica Moldova, Nicolae Iliev.
Potrivit diplomatului, "acest mesaj este o dovadă a faptului că Bulgaria este un prieten fidel al Republicii Moldova și un susținător al proceselor de integrare europeană" a acestei țări.
Ambasadorul a menționat disponibilitatea premierului bulgar de a efectua o vizită oficială la Chișinău în viitorul apropiat. La rândul său, Tarlev a precizat oportunitatea deschiderii unei rute aeriene directe Chișinău-Sofia, pentru facilitarea călătoriilor oamenilor de afaceri.