Bunea Stancu, condamnat la închisoare în dosarul Mită la PSD, urmărit penal de DNA într-un nou dosar
Procurorii DNA Galați au dispus punerea în mișcare a urmăririi penale față de Gheorghe Bunea Stancu, președinte al Consiliului Județean Brăila la data comiterii faptelor, în prezent aflat în detenție într-un alt dosar, pentru abuz în serviciu în formă continuată, cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul și conflict de interese în formă continuată.
În ordonanța procurorilor se arată că, în perioada 28 martie 2006 – 08 martie 2012, Gheorghe Bunea Stancu a făcut mai multe demersuri și a luat decizii prin care două persoane juridice – SC Club Fotbal Brăila SA și Asociația Handbal Club „Dunărea” – au obținut foloase necuvenite în valoare totală de 7.492.360 lei de la bugetul Consiliului Județean Brăila.
„Demersurile, constând în întocmirea expunerilor de motive, susținerea acestora și adoptarea hotărârilor, precum și a contractelor de asociere dintre cele două cluburi sportive și Consiliul Județean Brăila, au fost făcute în condițiile în care Gheorghe Bunea Stancu cunoștea că se află în incompatibilitate. În plus, finanțarea celor două persoane juridice a fost aprobată cu nerespectarea prevederilor legale, respectiv, fără a exista angajamente legale, respectiv hotărâri ale CJ Brăila de aprobare expresă a sumelor încasate de cele două cluburi”, se arată într-un comunicat al DNA.
Procurorii DNA mai precizează că la foloasele obținute de cele două societăți în valoare totală de 7.492.360 lei (respectiv 2.300.00 lei pentru SC Fotbal Club „Dunărea” Brăila și suma de 5.192.360 lei pentru Asociația Handbal Club „Dunărea” Brăila) se adaugă darea în folosință gratuită, pe o perioadă de cinci ani, a unui autoturism aparținând Consiliului Județean Brăila.
Aceste lucruri s-au întâmplat în condițiile în care, arată DNA, SC Bursagrirom SA Brăila, la care Gheorghe Bunea Stancu este acționar majoritar, are o participare indirectă la capitalul SC Concivia SA Brăila, societate care, la rândul său, are calitatea de acționar majoritar la SC Fotbal Club „Dunărea” Brăila și membru fondator la Asociația Handbal Club „Dunărea” Brăila, fiind deci persoană afiliată la acestea.
Totodată, potrivit DNA, din totalul sumei de 7.492.360 lei încasată de cele două cluburi sportive, suma de 247.122,56 lei (fără TVA) reprezintă cheltuielile determinate de serviciile de servire masă ce au fost virate la SC Istru SA Brăila, firmă la care SC Bursagrirom SA Brăila este acționar majoritar, iar fiul lui Gheorghe Bunea Stancu este președinte al Consiliului de Administrație.
Din prestarea serviciilor de alimentație publică către SC Clubul de Fotbal Brăila SA și Handbal Club «Dunărea» Brăila în perioada 2008 – 2011, SC Istru SA Brăila a realizat un profit net estimat de 61.686,76 lei, se precizează în comunicatul DNA.
„Așadar, Gheorghe Bunea Stancu, în calitate de președinte al CJ Brăila, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin mai multe acte materiale, în perioada 28 martie 2006 – 08 martie 2012, a îndeplinit mai multe acte și a luat decizii prin care a obținut în mod indirect prin intermediul SC Fotbal Club S.A. Brăila și al Asociației Handbal Club «Dunărea» Brăila foloase patrimoniale în valoare totală de 7.492.360 lei pentru SC Bursagrirom SA Brăila (la care este acționar majoritar) și în mod direct foloase nepatrimoniale, constând în capital electoral”, se mai arată în comunicatul DNA.
La începutul lunii aprilie, Gheorghe Bunea Stancu a fost condamnat la trei ani de închisoare, iar Ioan Niculae, Gheorghe Teodorescu și Viorel Barac, la doi ani și jumătate, cu executare, în dosarul Mită la PSD, printr-o decizie definitivă dată de Curtea de Apel București.
Gheorghe Bunea Stancu este încarcerat la Penitenciarul Galați.
Potrivit procurorilor, în cursul anului 2009, Gheorghe Bunea Stancu și-a folosit influența și autoritatea rezultate din funcția de președinte al organizației județene Brăila a PSD pentru a obține, cu încălcarea dispozițiilor legale ce privesc finanțarea partidelor politice, suma de un milion de euro de la Ioan Niculae, patron al SC Interagro SA, bani ce urmau să fie folosiți în campania electorală prezidențială, desfășurată la sfârșitul anului 2009, pentru susținerea candidatului PSD, Mircea Geoană.
În octombrie 2014, Gheorghe Bunea Stancu, un vicepreședinte al CJ Brăila, Florin Mija, și 11 funcționari au fost trimiși în judecată pentru că ar fi favorizat trei firme la licitații privind atribuirea unor contracte de lucrări de asfaltare, prejudiciul fiind de aproape trei milioane de lei.