Bush și Sarkozy adoptă o poziție comună față de Iran

Bush și Sarkozy adoptă o poziție comună față de Iran
Președintele american împreună cu omologul său francez au adoptat miercuri o poziție comună împotriva ambițiilor nucleare ale Iranului, semnalând o nouă apropiere a relațiilor dintre Washington și Paris, care până recent au fost cel puțin reci, relatează Reuters.
Publicat: 15/02/2012, 11:12
Actualizat: 28/07/2012, 03:13

Președintele american împreună cu omologul său francez au adoptat miercuri o poziție comună împotriva ambițiilor nucleare ale Iranului, semnalând o nouă apropiere a relațiilor dintre Washington și Paris, care până recent au fost cel puțin reci, relatează Reuters.

Ca dovadă a faptului că legăturile diplomatice au trecut de faza animozităților, Gerorge W. Bush și Nicolas Sarkozy au convenit să mențină presiunile asupra Teheranului, care a sfidat solicitările internaționale privind întreruperea activității de îmbogățire a uraniului.

"Ideea ca Iranul să dispună de arme nucleare este periculoasă", a declarat Bush în prezența lui Sarkozy în cadrul unei conferințe comune de presă la Mount Vernon, reședința istorică a lui George Washington, primul președinte american.

Sarkozy, care a câșigat stima Statelor Unite pentru asumarea uni poziții mai ferme față de Iran decât predecesorul său, Jacques Chirac, a declarat că un stat iranian dotat cu arme nucleare ar fi "inacceptabil" și a precizat că este "nevoie de înăspirea sancțiunilor" față de Teheran.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Accidentul din Panciu a fost filmat. Alexandra şi Gabriel au murit carbonizaţi în maşină, la...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
EXCLUSIV | De ce a fost înmormântat Silviu Prigoană noaptea, deși e ilegal: „A intrat...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Cât de mult se schimbă vremea în București. Avertisment de ultima oră
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
EXCLUSIV! Alex Mica, despre cele mai mari dificultăți pe care le-a întâmpinat: "Un moment critic...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Dorothy Vaughan, primul manager de culoare al NASA. „Nu îți fie teamă să ceri ajutor....