Prima pagină » Știri » Bușteni și Sinaia își dispută o pășune alpină de sute de hectare. Primarul Emanoil Savin, acuzat de grave ilegalități

Bușteni și Sinaia își dispută o pășune alpină de sute de hectare. Primarul Emanoil Savin, acuzat de grave ilegalități

Bușteni și  Sinaia își dispută o pășune alpină de sute de hectare. Primarul Emanoil Savin, acuzat de grave ilegalități
Primarul din Bușteni și cel din Sinaia își dispută o pășune alpină de sute de hectare

Autoritățile locale din Bușteni și Sinaia își dispută o suprafață de câteva sute de hectare de pășune alpină situată la granița dintre cele două localități.

Astfel, primarul stațiunii Bușteni, Emanoil Savin (PNL), susține că pășunea din zona Cumpătu aparține de fapt Primăriei Bușteni și că administrația locală are documente care datează din anii 1919 și 1938 și care atestă dreptul de proprietate asupra suprafeței respective.

Savin a precizat că suprafața de teren a aparținut comunei Poiana Țapului, care acum este parte a orașului Bușteni.

„Noi avem acte de proprietate în zona Cumpătu pe 406 hectare. Sinaia nu are acte de proprietate pe acel teren. Sinaia și-a băgat acel teren în patrimoniu prin hotărâre de guvern, în urmă cu câțiva ani. Hotărârile de guvern nu țin loc de acte de proprietate” a spus primarul Emanoil Savin.

El a mai afirmat că, de-a lungul timpului, administrația locală din Bușteni a avut litigii în instanță pe mai multe terenuri pe care le revendicau fie orașul Sinaia, fie județul Dâmbovița și că de fiecare dată procesele au fost câștigate de Primăria Bușteni.

Pe de altă parte, reprezentanții Primăriei Sinaia arată, într-un comunicat transmis miercuri, că instituția are documente care datează din 1939 și care atestă dreptul de proprietate asupra pășunilor alpine din Cumpătu.

Autoritățile din Sinaia susțin că afirmațiile primarului din Bușteni sunt făcute „pe fondul unor nereguli semnalate de Primăria Sinaia, referitoare la un contract de închiriere semnat între Primăria Bușteni și o terță parte”.

Astfel, în documentul citat, reprezentanții Primăriei Sinaia susțin că în luna iunie 2013 Departamentul Monitorizare, Servicii Publice și Ecologie Urbană din primărie a făcut un control pe pășunea alpină și la o stână din zona Cumpătu, iar în urma verificării autoritățile au constatat că unele zone din pășunea alpină din Cumpătu și Stâna Mică sunt ocupate de către un locuitor al orașului Bușteni care nu are contract cu autoritățile din Sinaia și că, totodată, acea zonă era închiriată legal de la Primăria Sinaia de către alte două persoane.

Conform autorităților din Sinaia, tot în vara anului 2013, Primăria Sinaia a făcut o plângere penală după ce a constatat că pășunea este ocupată ilegal de către localnicul din Bușteni, ancheta în acest caz fiind în continuare în curs de desfășurare.

În acest context, primarul stațiunii Sinaia, Vlad Oprea (PNL), a declarat că autoritățile din Bușteni au închiriat ilegal o suprafață de teren și că persoana care a închiriat terenul a primit timp de mai mulți ani subvenție de la APIA în baza unui document fals.

„Aceste limite teritoriale sunt clare, oficiale, publice și nu au fost stabilite nici ieri, nici azi. Subiectul știrii este de fapt altul, și anume că domnul Savin a închiriat un teren care nu aparține orașului Bușteni, unui terț, care a obținut pe baza unui act fals, fonduri APIA (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) timp de șapte ani. Iar acum trebuie să răspundă. Și răspunde cu o minciună mult prea mare pentru a mai putea fi acoperită în vreun fel”, a arătat, miercuri, în comunicatul dat publicității de Primăria Sinaia, edilul Vlad Oprea.

În ultima perioadă, cele două administrații locale au mers inclusiv la mediator în încercarea de a ajunge la un acord cu privire la drepturile de proprietate asupra suprafeței de teren respective.

La finalul ultimei ședințe de mediere, care a avut loc săptămâna aceasta, primarul din Bușteni, Emanoil Savin, a anunțat că va merge în instanță, iar autoritățile din Sinaia spun că așteaptă ca justiția să se pronunțe cu privire la limitele teritoriale dintre cele două orașe.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fenomenul „range anxiety” ar putea determina VW să doteze mașinile electrice cu motoare pe benzină
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?