Ca-n filme. Mașinile noi ale Poliției, făcute praf la Balș: Cu girofarele pornite, au forțat coloana și s-au bușit – VIDEO
This browser does not support the video element.
Reprezentanții Poliției Olt au declarat corespondentului Mediafax, că cele trei autospeciale ar fi trebuit să ajungă în dotarea IPJ Mehedinți.
„Veneau din Argeș și se deplasau în direcția Craiova pe DN 65, iar pe raza orașului Balș, pe fondul nepăstrării unei distanțe regulamentare în mers, trei autospeciale au fost implicate într-un eveniment rutier. Au rezultat doar pagube materiale. Autospecialele erau pentru județul Mehedinți”, au spus reprezentanții Poliției Olt
Martorii la eveniment spun că polițiștii au pornit girofarele pentru a nu sta în coloana formată la Balș și, din neatenția șoferilor, mașinile au intrat una în alta.
Polițiștii care au provocat accidentul cu mașinile noi, cercetați administrativ
Polițiștii care au provocat accidentul din Balș, cu autospecialele noi, pe care le duceau în județul Mehedinți, sunt cercetați administrativ după evenimentul rutier.
Reprezentanții Poliției Olt au transmis, după accidentul în care au fost implicați polițiștii din Mehedinți, că aceștia vor fi cercetați administrativ.
„Precizăm faptul că la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți a fost dispusă o cercetare administrativă cu privire la eveniment”, au transmis reprezentanții Poliției Olt, după evenimentul rutier de la Balș.
Aceeași sursă a transmis că cinci mașini, luate de la Ilfov se deplasau în coloană către Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți.
„În timp ce se deplasau în coloană, pe fondul nepăstrării unei distanțe corespunzătoare în mers, acestea au intrat în coliziune, rezultând doar pagube materiale. Toate autospecialele au polițe de răspundere civilă auto valabile. Cei trei conducători auto impliați în accidentul rutier au fost testați cu aparatul alcooltest, nefiind sub influența băuturilor alcoolice”, au mai spus reprezentanții Poliției Olt.
Deoarece martorii au spus că cele trei autospeciale implicate au pornit girofarele pentru a depăși coloana, reprezentanții Poliției Olt spun că „în urma verificărilor efectuate de către colegii de la rutieră a rezultat faptul că cele trei autospeciale nu aveau semnalele acustice și luminoase in funcțiune”.
„Conducătorul auto responsabil de producerea evenimentului rutier, agent de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor OUG 195/ 2002 privind circulația pe drumurile publice”, au mai spus polițiștii olteni.
Foto: Mediafax Foto / Remus Badea