CA Pitești amână pronunțarea asupra unor probe din dosarul fostului polițist Cristian Cioacă
Magistrații Curții de Apel Pitești au amânat pentru 31 octombrie pronunțarea asupra unor probe din dosarul fostului polițist Cristian Cioacă, condamnat la 22 de ani de închisoare pentru uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit judecătorilor, ședința s-a desfășurat cu ușile închise, la solicitarea părților, iar ulterior magistrații au decis să se pronunțe joi în acest caz.
„Amână pronunțarea asupra probelor vizând refacerea rapoartelor de constatare tehnico-științifică și efectuarea unor expertize noi, la data de 31 octombrie 2013”, se arată în hotărârea magistraților de pe portalul instanțelor de judecată din județul Argeș.
Cristian Cioacă a fost adus, luni, la Curtea de Apel Pitești, unde a avut loc un nou termen în procesul în care fostul polițist este acuzat că și-a ucis soția, avocata Elodia Ghinescu, ședința de judecată desfășurându-se cu ușile închise, la solicitarea părților
Cioacă a fost adus sub escortă și încătușat de la Penitenciarul Colibași la Curtea de Apel Pitești, la intrarea la instanță el nefăcând declarații.
Ulterior, Cioacă a fost transportat sub escortă la Penitenciarul Colibași, unde este încarcerat, fostul polițist refuzând să facă declarații jurnaliștilor.
Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 1 noiembrie, când continuă administrarea probelor din dosar, iar instanța a dispus citarea în vederea audierii a martorilor Serian Luminița Georgeta, Dascălu Radu, Mardare Dumitra și Marinoaica Gabriela și citarea martorului Zabara Daniel cu mandat de aducere.
Termenul precedent în acest proces a avut loc în 16 octombrie, când a fost prezentată în instanță o înregistrare de pe camerele de supraveghere dintr-o benzinărie, din noaptea de 29 spre 30 august 2007, când ar fi avut loc crima, în imagini Cristian Cioacă apărând îmbrăcat cu o cămașă cu mânecă scurtă, deși el le declarase anchetatorilor că în noaptea respectivă purtase o cămașă cu mânecă lungă.
Cristian Cioacă a fost întrebat de judecători dacă se recunoaște în imaginile respective și dacă mașina care apare în înregistrare este a lui, răspunzând: „Mașina este a mea, asta pot să spun sigur. Dacă era mașina mea, înseamnă că probabil eram eu”.
În imaginile respective apare Cristian Cioacă îmbrăcat într-o cămașă de polițist cu mânecă scurtă, un asemenea obiect de vestimentație fiind găsit și în râpa unde polițiștii și procurorii au făcut cercetări, descoperind și alte obiecte care duceau la concluzia comiterii unei crime.
Inițial, Cioacă susținuse în anchetă că în seara presupusei crime, respectiv 29 august 2007, fusese îmbrăcat cu o cămașă de polițist cu mânecă lungă.
Cristian Cioacă a fost arestat preventiv în 5 decembrie 2012, fiind dus în arestul Poliției București și transferat la Penitenciarul Colibași în 30 ianuarie. El a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru omor calificat și profanare de morminte, fiind acuzat că și-a ucis soția, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007.
Cristian Cioacă a fost condamnat de Tribunalul Argeș, în 2 iulie, la 21 de ani de închisoare pentru omor calificat și la doi ani de închisoare pentru profanare de morminte, urmând să execute 22 de ani de detenție, iar sentința instanței de fond a fost atacată cu apel de toate părțile implicate, respectiv de inculpat, de mama și fratele Elodiei Ghinescu, în calitate de părți civile în dosar și de procurori.
Cioacă a mai fost obligat, prin sentința Tribunalului Argeș, să plătească suma de 135.000 de lei cheltuieli judiciare către stat și echivalentul a 100.000 de euro cu titlu de daune morale fiului său minor Patrick, în calitate de parte vătămată, iar familia Ghinescu, mama Elodiei, ar urma să primească daune morale de 100.000 de euro, în timp ce fratele Elodiei, Robert Ghinescu, va primi 50.000 de euro. Ulterior, în 2 iulie, Tribunalul Argeș, a respins cererile părților civile Emilia și Robert Ghinescu de schimbare a încadrării juridice în omor deosebit de grav și cererea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive.