Cabană din zona de agrement Colibița, distrusă într-un incendiu

Publicat: 05 02. 2013, 09:44
Actualizat: 03 02. 2019, 13:58

O cabană din lemn a ocolului silvic aflată în zona de agrement Colibița din Bistrița-Năsăud a fost distrusă, în noaptea de luni spre marți, în urma unui incendiu puternic, intervenția pompierilor pentru stingerea focului durând aproximativ patru ore.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Marius Rus a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că pompierii au fost anunțați în jurul orei 22.00 despre incendiul izbucnit la cabana din lemn a Ocolului Silvic Tihuța-Colibița.

„La fața locului au ajuns două autospeciale și un echipaj de prim-ajutor. Cabana, fiind din lemn, a ars foarte repede. Pompierii au reușit doar să scoată un aragaz cu butelie, un frigider și un televizor, restul bunurilor aflate în cele cinci camere ale cabanei nemaiputând fi salvate fiindcă incendiul cuprinsese cabana în proporție de 80%. Timp de patru ore, colegii mei au făcut eforturi să stingă focul”, a declarat Rus.

Potrivit acestuia, pompierii au depistat drept posibilă cauză a incendiului un scurtcircuit la un cablu neizolat.

Contactat telefonic, șeful Ocolului Silvic Tihuța-Colibița, Ioan Rus, a declarat că această cabană a fost preluată de la Direcția Silvică Bistrița și era una destul de veche.

„Nu o foloseam cu scop turistic. O utilizau mai mult angajații Ocolului Silvic în interes de serviciu. Aveam montate și camere de supraveghere pentru furtul de material lemnos. Nu pot să evaluez paguba în acest moment. Am și demisioant din funcție de curând fiindcă au fost tot felul de scandaluri generate de primarul din Prundu Bârgăului și acum sunt în perioada de preaviz”, a spus Rus.

Zona de agrement Colibița din jurul lacului de acumulare cu același nume se află în comuna Bistrița Bârgăului, la întâlnirea lanțului Călimanilor cu Munții Bârgăului.

Cristiana Sabău, corespondenti@mediafax.ro