14:16
Un cadavru mumificat a fost descoperit, marți, de lucrătorii RADET, într-un canal situat între Muzeul Antipa și Muzeul Țăranului Român, au spus oficiali din Poliția Capitalei.
Potrivit surselor citate, cadavrul mumificat a fost găsit în jurul orei 10.00, de o echipă a RADET care a coborât în canal pentru reparații.
Angajații RADET au sunat la numărul de urgență 112, iar polițiștii Serviciului Omoruri au deschis o anchetă, în condițiile în care, până la efectuarea necropsiei, care va indica dacă este vorba despre o posibilă crimă, incidentul va fi tratat drept „moarte suspectă”.
Conform anchetatorilor, la fața locului nu s-a putut stabili sexul persoanei decedate, deoarece cadavrul este mumificat.