Cadavrul unei femei, parțial mușcat de câini, a fost descoperit, joi, îngropat la marginea municipiului Medgidia, polițiștii încercând în prezent să afle identitatea acesteia și modul în care a murit, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, trupul femeii a fost descoperit, joi dimineață, în spatele unor garaje de la marginea de nord a orașului Medgidia, de câteva persoane care au văzut un braț de om ieșind din pământ.
Acestea au anunțat Poliția, iar anchetatorii sosiți la fața locului au dezgropat trupul femeii. Aceasta murise de mai multă vreme, iar pe corp avea mai multe mușcături de animale.
Oamenii legii spun că trupul nu fusese îngropat adânc și fusese probabil scos la suprafață de câinii maidanezi.
Anchetatorii cred că femeia murise de mai multă vreme, iar corpul acesteia a fost transportat la morgă pentru necropsie și stabilirea cauzelor decesului.