Prima pagină » Știri » Cadavrul unui bărbat, găsit în stufărișul unei bălți. Anchetatorii au refăcut traseul criminalului

Cadavrul unui bărbat, găsit în stufărișul unei bălți. Anchetatorii au refăcut traseul criminalului

Cadavrul unui bărbat, găsit în stufărișul unei bălți. Anchetatorii au refăcut traseul criminalului
Un bărbat suspectat că a înjunghiat un cunoscut și i-a ascuns cadavrul într-un stufăriș din zona unei bălți din județul Teleorman, unde a fost găsit după șapte săptămâni de la data comiterii crimei, a fost reținut, procurorii urmând să ceară Tribunalului București arestarea preventivă a acestuia.

Procurorii criminaliști de la Parchetul Tribunalului București au dispus, sâmbătă, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva lui Radu Bogdan Stan, pentru infracțiunea de omor.

Anchetatorii au stabilit că, în noaptea de 20 spre 21 iulie, în jurul orei 23.30, pe fondul unui conflict legat de plata unei datorii mai vechi, Radu Bogdan Stan a înjunghiat un bărbat cu un cuțit, „aplicându-i mai multe lovituri cu o intensitate deosebită în zona abdomenului, în urma cărora victima a decedat”.

Ulterior, Stan a transportat cadavrul bărbatului în portbagajul unui autoturism, până în zona unei bălți din județul Teleorman, unde l-a ascuns într-un stufăriș, corpul victimei fiind descoperit în 5 septembrie, de către organele de urmărire penală, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Tribunalului București.

Radu Bogdan Stan a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat pentru MEDIAFAX că Radu Bogdan Stan și-a recunoscut fapta și a avut în fața anchetatorilor o atitudine cooperantă.

Anchetatorii vor face, sâmbătă, reconstituirea la locul comiterii omorului, iar la finalul acesteia, Radu Bogdan Stan va fi dus în fața instanței, pentru emiterea mandatului de arestare preventivă, au precizat sursele citate.

Cercetările au fost efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Poliției Capitaler – Serviciul Omoruri.

Citește și