Cadoul primit de Cîțu de ziua lui, de la colegii din Guvern: „Am pus mână de la mână”

Publicat: 01 04. 2021, 15:32
Actualizat: 06 04. 2021, 14:13
Sursă Foto: Facebook, Dan Barna

Premierul Florin Cîțu a primit un cadou inedit cu ocazia zilei sale de naștere, din partea colegilor din Guvern. Într-o postare de pe pagina sa de Facebook, vicepremierul Dan Barna a dezvăluit că împreună cu echipa de la guvernare, i-a cumpărat acestuia trei stilouri care compun culorile coaliției.

Cadoul primit de Cîțu de ziua lui

Cu ocazia aniversării sale, premierul Florin Cîțu a primit în dar de la colegii săi din Guvern trei stilouri care compun culorile coaliției.

„Știți sentimentul acela când e ziua unui coleg și te gândești ce să-i faci cadou? Astăzi e ziua colegului nostru Florin Cîţu, premierul României. Împreună cu colegii Cătălin Drulă, Cristian Ghinea, Vlad Voiculescu, Claudiu Nasui, Stelian Ion, Ciprian Teleman și Sergiu Hossu am pus mână de la mână și am cumpărat trei stilouri cu care am compus culorile coaliției, am semnat o felicitare cu urări și gânduri adecvate momentului și i le-am înmânat sărbătoritului.

La mulți ani, domnule premier și energie pentru a semna cât mai multe reforme asumate împreună”, a scris Barna pe Facebook.

 

Urări din partea politicienilor

Ionel Dancă: La mulți ani! Sănătate, putere de muncă și să ducă la îndeplinire toate angajamentele Partidului Național Liberal în cadrul coaliției.

Reporter: Cum vedeți faptul că este născut de 1 aprilie?

Ionel Dancă (râzând): Nu îți poți alege data de naștere!

Laurențiu Leoreanu: La mulți ani, sănătate, forță si putere să conducă Guvernul cât mai bine în interesul României și al românilor.