Prima pagină » Știri » „Cadoul” promis de Stroe angajaților de la Interne. Ce vor primi polițiștii de Crăciun

„Cadoul” promis de Stroe angajaților de la Interne. Ce vor primi polițiștii de Crăciun

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat, vineri, că angajații MAi vor primi de Crăciun banii pentru jumătate din urniforma pentru acest an, cealaltă jumătate urmând să o primească în primul trimestru al anului 2014.

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat, vineri, că angajații MAI vor primi de Crăciun banii pentru jumătate din urniforma pentru acest an, cealaltă jumătate urmând să o primească în primul trimestru al anului 2014.

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a fost prezent, vineri, la ședința comisiilor parlamentare de apărare și ordine publică, în care a fost avizat bugetului MAI pentru anul 2014.

Stroe a declarat, la sfârșitul ședinței, că acest proiect de buget este „în perfect acord cu situația la ora actuală a evoluției economice” și s-a declarat mulțumit de faptul că s-a reușit normalizarea problemei banilor pentru uniforme, în condițiile în care în minister a existat întotdeauna această problemă.

„Vom da de Crăciun vom da jumătate din uniforma pe 2013 și în primul trimestru al anului 2014 cea de-a doua jumătate, iar începând din ianuarie 2014 vom începe lunar să alocăm (bani pentru uniformă – n.r.). Este o satisfacție pentru mine, dar mai ales pentru toți lucrătorii MAI”, a afirmat Radu Stroe.

El și-a declarat speranța că, la rectificare, ministerul pe care îl conduce va reuși să completeze fondurile care nu au putut fi alocate prin proiectul de buget pentru anul 2014.

„Ne vom pregăti și sperăm să avem și banii necesari pentru alegerile din 2014, este o modalitate separată de alocare a acestor sume și, cu toate că avem dificultăți la investiții, la cheltuielile materiale, eu am convingerea că vom reuși să rezolvăm problematica anului 2014”, a menționat Stroe.

Comisiile pentru apărare, ordine publică și siguranță națională ale Parlamentului au avizat favorabil, vineri, fără amendamente, cu unanimitate de voturi, proiectul de buget pentru anul 2014 pentru Ministerul Afacerilor Interne.

Potrivit proiectului de buget, acestui minister îi vor fi alocate anul viitor 8,3 miliarde de lei, față de 8,7 miliarde de lei în anul 2013.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?