Prima pagină » Știri » Călăuzele celor 15 sirieni prinși la o fermă din Constanța au primit de la aceștia câte 6.000 de euro pentru a-i duce în spațiul Schengen

Călăuzele celor 15 sirieni prinși la o fermă din Constanța au primit de la aceștia câte 6.000 de euro pentru a-i duce în spațiul Schengen

Călăuzele celor 15 sirieni prinși la o fermă din Constanța au primit de la aceștia câte 6.000 de euro pentru a-i duce în spațiul Schengen
15 sirieni care vroiau să ajungă în Schengen au fost prinși la o fermă din județul Constanța

Procurorii constănțeni au stabilit că cele două călăuze care i-au ajutat să intre în România pe cei 15 cetățeni sirieni descoperiți, marți, ascunși într-o fermă din Constanța cereau câte 6.000 de euro de personă în schimbul transportului către țări din spațiul Schengen.

Potrivit procurorilor Parchetului Tribunalului Constanța, grupul format din cei 15 migranți, între care se aflau două femei și trei copii, a fost ajutat să treacă ilegal granița, din Bulgaria în România, de către Salim Memet și Ainur Memet, ambii din Medgidia. Aceștia i-au ascuns pe sirieni, în Bulgaria, printre mărfurile pe care le transportau cu autovehicule în țară, și i-au dus până la ferma de lângă localitatea Mihail Kogălniceanu. De aici ar fi trebuit să fie preluați de Salim Memet și Ainur Memet, cu o dubiță și transportați apoi într-o țară din spațiul Schengen, dar au fost interceptați de polițiștii constănțeni.

Sirienii erau în tranzit prin România și fiecare dintre aceștia le-ar fi plătit celor doi inculpați suma de 6.000 de euro, în schimbul trecerii ilegale din Bulgaria către Europa de Vest.

Procurorii Parchetului Tribunalului Constanța au dispus, marți noapte, reținerea pentru 24 de ore a celor doi, fiind cercetați pentru trafic de migranți. Miercuri, ei vor fi duși la Tribunalul Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Polițiștii din localitatea Mihail Kogălniceanu au descins, marți dimineață, la o fermă de la Grupul Social Ceres unde, într-o cladire dezafectată, au fost depistați 15 sirieni care intraseră ilegal în România. În scurt timp, la fața locului a ajuns și o autoutilitară în care se aflau doi bărbați din Medgidia. Cei doi au fost legitimați de către polițiști întrucât nu își justificau prezența în zonă la acea oră, stabilindu-se ulterior că erau călăuze și ar fi urmat să îi ducă pe transfugi într-o țară din spațiul Schengen.

Citește și