Călin Goia (Voltaj): Titus Munteanu a fost primul om care a avut încredere în mine
Călin Goia, solistul trupei Voltaj, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că realizatorul de televiziune Titus Munteanu, care încetat din viață la vârsta de 72 de ani, a fost primul om care a avut încredere în el și, pe lângă tot ce l-a învățat profesional, au avut și o relație de prietenie.
„Sunt extrem de afectat de veste. Este primul om care a avut încredere în mine. Eu, venind de la Cluj, nu cunoșteam multă lume în București. Mi-a dat încrederea dânsului”, a declarat Călin Goia pentru MEDIAFAX.
De asemenea, solistul trupei Voltaj a precizat că, pe lângă tot ce l-a învățat profesional, Titus Munteanu a fost foarte apropiat sufletește de el.
„A avut o relație de prietenie, dincolo de ce se întâmpla pe platourile de filmare, nu doar cu mine, ci cu toți cei cu care lucra”, a mai spus Călin Goia.
Totodată, Călin Goia a declarat că Titus Munteanu este „un mare nume în divertismentul românesc”.
Realizatorul de televiziune Titus Munteanu a murit la vârsta de 72 de ani, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanți ai televiziunii publice.
Munteanu era internat de două săptămâni la secția de terapie intensivă a Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală, unde a încetat din viață miercuri, în jurul orei 13.00, din cauza unei boli respiratorii complexe, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții unității sanitare.
„Boala s-a agravat, astfel că, în ciuda tratamentelor și a efortului echipei medicale, pacientul a decedat”, au mai spus sursele citate.
Titus Muntean s-a născut pe 3 octombrie 1941 și este unul dintre cei mai cunoscuți oameni de televiziune din România.
Titus Munteanu a fost realizator TV din anul 1966 și a fost director al TVR 1, potrivit site-ului Televiziunii Române.
A semnat numeroase emisiuni de divertisment și muzicale, cea mai de succes fiind „Școala vedetelor”.
Printre emisiunile semnate de Titus Munteanu se numără și „Realități ilustrate” (emisiune produsă de Tudor Vornicu), „Un trio formidabil” (Premiul I la Festivalul „Charles Chaplin”, Gabrovo, 1984), „Duelul vedetelor” (premiul APTR, 1992), „Astă seară ne distrăm în familie” (premiul APTR, 1993).
A creat în 1995 celebra emisiune „Școala Vedetelor”, care a primit premiul Criticii Muzicale „Mihail Jora”, trofeul „Trandafirul de Argint” (Montreux, 1996). Din 2004 a reluat această producție cu o altă generație a Școlii Vedetelor.
În 2004, Titus Munteanu a primit Premiul de Excelență din partea Consiliul Național al Audiovizualului.