Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu vine cu vești proaste pentru toți locuitorii din Drumul Taberei, care s-au bucurat nespus că au – în sfârșit! – metrou. Acesta sugerează că Magistrala M5, inaugurată de Iohannis și Orban, s-ar putea închide după alegerile locale, pentru noi lucrări.
„Despre linia de metrou care s-a deschis în Drumul Taberei am aflat că au început să apară primele defecţiuni la lucrările de la staţiile de metrou.
Se preconizează ca după alegeri linia de metrou să fie o perioadă închisă ca să fie remediate problemele.
Avem de-a face cu siguranţa circulaţiei, sunt în pericol cetăţenii.
Nici la linia de tren dintre Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni nu sunt gata lucrările, ministrul Bode preconiza deschiderea pe 12 decembrie”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu pentru Dc News.
Magistrala de metrou M5 (Eroilor- Drumul Taberei) a fost deschisă marţi, la opt ani de la începerea lucrărilor. Noua magistrală a fost dată în folosință în cadrul unui eveniment la care au participat președintele Klaus Iohannis, alături de premierul Ludovic Orban și ministrul Transporturilor, Lucian Bode. Consultanții imobiliari ai SVN România ne explică dacă metroul spre Drumul Taberei va determina scumpirea locuințelor din zone.
Noua magistrală de metrou din Drumul Taberei nu va avea un impact imediat asupra prețurilor de tranzacționare din zonă. Obiceiurile de consum și preferințele cumpărătorilor se formează și se modifică în timp, Drumul Taberei fiind o destinație în principal pentru cei care cunosc deja zona, locuind deja acolo”, spune Alexandru Pricop, managing partner în cadrul companiei de consultanță imobiliară SVN România, potrivit economica.net.
El consideră că prețurile din Drumul Taberei nu vor crește imediat, căci „obiceiurile de consum și preferințele cumpărătorilor se formează și se modifică în timp”.