Prima pagină » Știri » Călin Popescu Tăriceanu: „Procurorii DNA știu că nu au nici o dovadă împotriva mea”

Călin Popescu Tăriceanu: „Procurorii DNA știu că nu au nici o dovadă împotriva mea”

Călin Popescu Tăriceanu: „Procurorii DNA știu că nu au nici o dovadă împotriva mea”
Călin Popescu Tăriceanu: „Procurorii DNA știu că nu au nici o dovadă împotriva mea”

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu scrie, într-un text postat pe pagina sa de Facebook, că procurorii DNA știu că nu au nici o dovadă împotriva sa, acesta făcând referire la dosarele în care este anchetat.

Călin Popescu Tăriceanu: „Procurorii DNA știu că nu au nici o dovadă împotriva mea”

Călin Popescu Tăriceanu scrie că inițial își propusese să nu mai comenteze dosarele pe care le are în justiție, tot el afirmând că faptul care l-a făcut să reconsidere această decizie este că „revine telejustiția”.

„Mi-am propus inițial să nu mai fac comentarii cu privire la dosarele pe care mi le tot inventează procurorii puterii. Unul l-am câștigat, iar celelalte două ajung zilele acestea în fața judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Aș fi tăcut și mi-aș fi înghițit frustrarea justificată față de aceste dosare mincinoase bazate pe declarații smulse sub presiune și promisiuni sau pe neînțelegerea rolului unui Președinte de Senat sau Prim-ministru. Mi-aș fi dus crucea cu discreție și stoicism știind că cei care mă cunosc sunt convinși că nu am făcut nimic din lucrurile de care sunt acuzat pe nedrept, în vreme ce aceia care cred că procurorii au întotdeauna dreptate m-au condamnat deja”, scrie fostul premier.

„Miza acestor procese împotriva mea nu este condamnarea în instanță”

Fostul premier mai scrie că miza proceselor împotriva sa nu este condamnarea în instanță, ci „murdărirea a 30 de ani de carieră politică”.

„Dar e greu să taci atunci când vezi cum reînvie, dacă o fi murit vreodată cu adevărat, telejustiția. Este un lucru cunoscut acela că atunci când procurorii nu au dovezi împotriva cuiva atacă sifonând în presă documente care nu reflectă deloc situația reală din dosar. Cu cât se scurg selectiv mai multe documente din dosar, cu atât dosarul este mai subțire. Scopul este simplu de intuit: discreditarea celui acuzat, condamnarea lui/ei de către o opinie publică manipulată cu documente parțiale și, în ultimă instanță, influențarea magistraților care judecă. Este omenesc să te aștepți ca și judecătorii să fie influențați de show-ul mediatic pe care procurorii îl pun în scenă și să-și zică în barbă: o țară întreagă l-a văzut pe acuzat/ă la televizor, oare nu o să fiu eu blamat de opinia publică dacă îl/o achit așa cum ar merita?
Miza acestor procese împotriva mea nu este condamnarea în instanță, pentru că și pentru niște procurori iohanniști este destul de clar că dosarele sunt subțiri și nici un judecător corect nu le va da vreodată dreptate! Miza acestor procese este murdărirea a 30 de ani de carieră politică. Este încercarea de ștergere cu buretele a tuturor realizărilor pe care le-am avut ca Prim-ministru. Miza este de a pune cu botul pe labe orice opozant al dlui Iohannis și de a oferi poporului sânge în loc de pâine!
Procurorii DNA știu că nu au nici o dovadă împotriva mea, pentru că știu că nu am făcut nimic ilegal – nici în calitatea de Prim-ministru și nici în cea de Președinte al Senatului – dar au o sarcina politică trasată de la cel mai înalt nivel al statului român! Și pentru că știu că nici un judecător corect nu mă va condamna pe dosarele lor mincinoase, încearcă să mă condamne în opinia publică! Măcar așa să-și îndeplinească sarcina trasată de stăpânul lor!” – a mai scris Călin Popescu Tăriceanu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?