Prima pagină » Știri » Călin Popescu Tăriceanu, revoltat pe Facebook. “Trebuie să facem sacrificii pentru a nu pierde bătălia. Înţelegeri discrete între clanuri şi poliție, acesta este drumul spre un sistem mafiot!”

Călin Popescu Tăriceanu, revoltat pe Facebook. “Trebuie să facem sacrificii pentru a nu pierde bătălia. Înţelegeri discrete între clanuri şi poliție, acesta este drumul spre un sistem mafiot!”

Călin Popescu Tăriceanu, revoltat pe Facebook. “Trebuie să facem sacrificii pentru a nu pierde bătălia. Înţelegeri discrete între clanuri şi poliție, acesta este drumul spre un sistem mafiot!”
Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE: „Din păcate, bucureștenii au ales între partide, nu candidați”

Călin Popescu Tăriceanu, șeful ALDE, este total dezamăgit de modul în care autoritățile gestionează situația din România, referitor la clanurile interlope. Politicianul a scris un mesaj acid pe contul personal de Facebook, ocazie cu care a susținut că între poliție și clanuri există înțelegeri discrete, care duc țara în colaps.  

Eu cred că subiectul combaterii infracționalității este atât de important încât merită să facem oricâte sacrificii pentru a nu pierde această bătălie. Nu cred că fenomenul poate fi ținut sub control așa cum se încearcă acum, prin înțelegeri discrete între clanuri și poliție, pentru că acesta este drumul spre un sistem mafiot. Vom asista la comiterea de fărădelegi cu aprobare de la Poliție și, la un moment dat, nu o să mai știm cine este poliția și cine este mafia sau șeful poliției va fi și șeful mafiei și invers.

Nu putem să vorbim despre această problemă doar atunci când explodează câte o criză, pentru că vom sfârși în a gestiona o permanentă criză și este imposibil să câștigi lupta în asemenea condiții. Este nevoie să ne organizăm, pentru că ceilalți, care sunt de partea cealaltă a baricadei, știm că se organizează„, a scris Călin Popescu Tăriceanu pe contul personal de Facebook.

Reacția lui Călin Popescu Tăriceanu a venit după demisia lui Liviu Vasilescu

În urmă cu doar câteva zile, chestorul Liviu Vasilescu a anunțat că se retrage de la conducerea Poliției Române. Demisia a venit în contextul în care șeful IGPR s-a întâlnit cu mai mulți membri ai clanului Duduianu, în noaptea de 8 spre 9 august, după decesul lui Emi Pian.

Vă rog să îmi permiteţi ca de astăzi să mă retrag din funcţia de inspector general al Poliţiei Române, să rămân ofiţer de poliţie şi să îndeplinesc sarcinile ce îmi vor fi încredinţate„, a anunţat Liviu Vasilescu.

Citește și