Cameră video, descoperită din greșeală în mașina sa de soția medicului Lucan. DIICOT, obligată să admită că-l supraveghea pe celebrul chirurg
Potrivit luju.ro, dispozitivul a fost descoperit, joi, în timp ce doctorul și soția, Maria Lucan, se deplasau cu automobilul acesteia. Astfel, o plăcuță de plastic din plafonieră a căzut peste schimbătorul de viteze, iar de sub ea s-a desprins o cameră video minusculă, legată cu un fir electric de sursa de alimentare a plafonierei.
Ulterior, DIIICOT, care instrumentează cazul împotriva medicului Lucan, a precizat, într-un comunicat de presă, că procurorilor le-a parvenit informația că Mihai Lucan a descoperit în autoturismul pe care îl utiliza, un mijloc de interceptare ambientală care aparține Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizat și Terorism.
FOTO:luju.ro
„Precizăm că dispozitivul a fost instalat în autoturismul utilizat de către inculpatul Lucan Mihai urmare a punerii în executare a unui mandat de supraveghere tehnică, solicitat și obținut cu respectarea normelor de procedură penală”, arată DIICOT într-un comunicat de presă, remis MEDIAFAX.
Dispozitivul tehnic deconspirat de către inculpat a fost recuperat, mai arată procurorii.