Camion încărcat cu butoaie din plastic pline cu acetonă, la un pas de explozie
Â
Un camion încărcat cu butoaie din plastic pline cu acetonă a fost, astăzi, la un pas de explozie, la intrarea în Bârlad, din cauza scurgerilor de substanță dintr-unul dintre recipientele transportate fără licență.
Autoutilitara, înmatriculată în Republica Moldova, a fost oprită în trafic de un echipaj al Poliției Rutiere și Autorității Rutiere Române pentru verificări de rutină. În urma controlului, s-a descoperit că unul din butoaiele încărcate cu acetonă era spart, iar substanța periculoasă se scurgea pe șosea. Pentru a evita producerea unei catastrofe, s-a dispus scoaterea camionului din Bârlad, pe un câmp la aproximativ 3 kilometri de municipiu.
Ulterior, au intervenit specialiștii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui, care au reușit să înlăture pericolul producerii unei explozii.
Conform primelor cercetări ale polițiștilor vasluieni, camionul se afla în tranzit prin județul Vaslui, urmând să ajungă în Republica Moldova.
"Deocamdată, nu știm de unde venea camionul și în ce condiții a fost aprovizionat, din moment ce substanțele periculoase, cum este și acetona, sunt transportate în butoaie de plastic. Cert este că respectivul autovehicul nu avea niciun fel de licență pentru transport substanțe periculoase", a declarat corespondentului MEDIAFAX Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Polițiștii vasluieni continuă cercetările și, în funcție de rezultatele anchetei, se vor dispune și măsurile legale împotriva celor vinovați.