Camionul condus de șoferul român care a murit în 2018, atunci când s-a prăbușit pe podul Morandi, era plin cu droguri. Mafia a vrut să recupereze TIR-ul
Doi români au murit în 2018 în dezastrul provocat de prăbușirea podului Morandi, în Genova, Italia. Unul dintre aceștia conducea un camion despre care s-a constatat acum că era plin cu droguri.
La patru ani de la tragedia petrecută în Genova, presa italiană scrie că mafia a încercată să recupereze autocamionul, după ce a avut loc incidentul.
Cele peste 900 de kilograme de hașiș au fost încărcate într-un camion implicat în dezastru, iar drogurile ar fi fost destinate unei organizații criminale din Campania, dar ‘Ndrangheta a încercat să le recupereze.
Informația a ieșit la iveală în urma unor interceptări ale convorbirilor membrilor ‘Ndrangheta, iar săptămâna aceasta anchetatorii au arestat 63 de persoane în legătură cu acest caz, potrivit Corriere della Sera.
Podul Morandi, operat de divizia Autostrade per l’Italia (Aspi) a gigantului Atlantia, s-a prăbușit în mijlocul sezonului turistic din 2018, pe 14 august, provocând moartea a 43 de persoane, printre care și doi români.
Unul dintre ei, respectiv șoferul camionului cu droguri, a murit în spital, la câteva zile după dezastru.
Anchetatorii care lucrau la un caz în care erau implicați membrii organizației mafiote ‘Ndrangheta au aflat, la aproape 2 ani după prăbușirea podului că în camionul care s-a prăbuși odată cu podul se aflau peste 900 de kilograme de hașiș, pe care mafioții încercau să le recupereze.
Până s-au făcut legăturile, camionul a dispărut fără urmă
Astfel încât, potrivit sursei citate, Francesco Benito Palaia, ginerele unui cap al organizației mafiote, a vorbit la telefon despre transport cu un asociat al grupării, fără să știe că era urmărit într-o anchetă.
„Când s-a prăbușit podul Morandi, dacă te duci la primul videoclip, a căzut o dubă”, spune Palaia în interceptări.
„E un camion galben, cu cameră frigorifică, cel mic… Vreau să iau aceste 900 de kilograme… Pot să fac un lucru, zic, hai să facem 50/50, o să vând și vei primi 50%”, este o parte din convorbirea incriminatoare.
„Palaia a vorbit despre o semiremorcă frigorifică plină cu hașiș implicată în tragicul eveniment al prăbușirii podului Morandi. Transportul era pentru o organizație din Campania”, spune judecătorul Vincenza Bellini în documentele de arestare.
Palaia ar fi fost angajat de mafioții din Campania să recupereze epava camionului cu tot cu droguri, datorită legăturilor pe care acesta le avea cu firme din domeniul colectării de deșeuri.
Din anchetă a rezultat că de epava camionului s-au interesat și alte persoane.
Cert este că, între timp, vehiculul a dispărut fără urmă, iar anchetatorii nu l-au localizat, potrivit Corriere.it.