Campania #metoo în România: Victimei îi este rușine să povestească. Avocat: Nici instanțele nu au o practică solidă

Hărțuirea și hărțuirea sexuală sunt infracțiuni reglementate de lege din 2014. În primul caz, este vorba despre fapta celui care urmărește, sună sau îi scrie unei persoane, cauzându-i o stare de temere. Hărțuirea sexuală prevede „pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relații de muncă sau al unei relații similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situație umilitoare”, pedeaspa fiind de cel mult un an închisoare.

Potrivit psihologilor, hărțuirea apare sub diferite forme în toate etapele vieții unui om – în familie, pe stradă, la școală și continuă cu cea mai gravă, cea sexuală, la serviciu. Această formă de agresiune este foarte de greu demonstrat, aspect care împiedică femeile să ia atitudine și să rupă tăcerea.

„Hărțuirea sexuală e greu de demonstrat, iar persoana respectivă trăiește cu convingerea că nu poate schimba nimic, are sentimentul inferiorității. Hărțuirea se produce întotdeauna fie de la un egal, fie de la o persoană superioară ierarhic. Este foarte greu, fiind pe poziție inferioară ierarhic, să reacționeze. De asemenea, victima nu spune ce a pățit pentru că îi este rușine să povestească prin ceea ce a trecut întrucât, fiind foarte greu de demonstrat, ea are impresia că dacă va spune cuiva, acea persoană va vedea din altă perspectivă situația și poate că este în închipuirea ei, în mintea ei, poate că ea este cea care exagerează. Se blamează pe sine și rămâne să sufere în tăcere și să nu facă nimic”, a explicat pentru MEDIAFAX psihologul Keren Rosner.

Specialiștii susțin că în situațiile de hărțuire sexuală la locul de muncă, tăcerea victimelor este motivată și de teama de a-și pierde slujba, mai ales dacă depind de aceasta.

„Am avut cazuri de persoane cu o pregătire extraordinară, superioară, de la care m-aș fi așteptat să aibă o atitudine mai fermă atunci când au fost victimele infracțiunii de hărțuire sexuală. Ele au ales să tacă pentru că le e teamă să își piardă locul de muncă și pentru că intervine, nu neapărat rușinea, dar comunitatea sau colegii te privesc într-un anume fel. Poate că sunt solidari, dar când vezi că nimeni nu rezonează cu tine, ai tendința să ascunzi. Apoi mai e și opinia publică. Atunci când spui în public: „Da, am fost hărțuită”, opiniile vor fi împărțite. De regulă, avem și tendința să îi căutăm justificări celui care agresează, să spunem că a fost provocat sau că femeia se îmbrăca într-un anumit fel, ori că atitudinea a condus spre asta. De aceea, pui în balanță ce pierzi cu ce câștigi, și alegi fie să pleci de acolo și să găsești un loc de muncă în altă parte, fie să taci, să înduri și să speri că se va opri”, a spus pentru MEDIAFAX avocatul Eliza Ene Corbeanu.

Poliția Română încurajează persoanele hărțuite să depună plângere, instituția precizând că în astfel de cazuri, ancheta nu poate fi făcută ca urmare a autosesizării. Potrivit Inspectoratului General al Poliției Române, de la începutul anului, doar 35 de victime au făcut plângeri

„Din păcate, societatea noastră nu neapărat că nu s-a confruntat cu infracțiunea, dar persoanele care ar fi suferit în urma unor abuzuri sau a unor hărțuiri de natură sexuală, de cele mai multe ori au înțeles să ascundă lucrul acesta și să nu se adreseze organelor de urmărire penală. Dacă ar fi să facem o statistică, sunt foarte puține solicitări în sensul acesta, dar nici măcar instanțele de judecată nu au o practică prea solidă cu privire la hărțuirea sexuală. Cred că ține de mentalitate și de educația fiecăruia, iar acum, în special femeile, pentru că ele sunt cele mai mari victime, prin accesul la informație și prin faptul că a avut loc emanciparea lor se simt datoare să spună lucrul acesta și să facă ceva. Cred că în următorii ani o să vedem din ce în ce mai multe cereri, plângeri privind tot ce înseamnă instanță, rolul instanțelor de judecată în reglementarea raporturilor de muncă ce, iată, implică și o latură sexuală. Hărțuirea sexuală nu e ceva nou care ne-a lovit dintr-o dată și ne-a luat un văl de pe ochi. Dar noi nu am fost construiți să ripostăm, mai ales femeile”, a mai spus avocatul.

Multe femei au ales să își facă publice cazurile odată cu apariția campaniei #metoo, fiind povestite situații care s-au întâmplat în urmă cu mulți ani. Este cazul unor foste eleve de la Colegiul Național Mihai Viteazul, care și-au spus experiențele cu profesorul Daniel Petriceanu. O altă situație din sistemul de învățământ este cea privind un profesor de la SNSPA, povestită de Miruna Rolea, fostă studentă. De asemenea, mai multe tinere l-au acuzat, în mediul online, pe Călin Ionescu, cunoscut drept Rimaru, membru al trupei RACLA, de hărțuire.

„ Este bine că odată cu această campanie, #metoo, femeile aleg să vorbească și să se descarce. Asta nu înseamnă că ele vor uita ceea ce s-a întâmplat, dar află că nu sunt singure”, a declarat Keren Rosner.

„E un strigăt, ne-a atras atenția. Eu sunt de acord cu asta. Nu e în regulă nici să te iubească toată lumea și să fie toți de acord cu tine, dar important e să ridici problema”. spune avocatul.

Câteva situații au ajuns și la Consiliul pentru Combaterea Discriminării. Este vorba despre patru plângeri depuse în 2015 și 2016.