Prima pagină » Știri » Campania pentru referendum va începe în curând: Klaus Iohannis a solicitat ca CNA să emită regulamentul de promovare

Campania pentru referendum va începe în curând: Klaus Iohannis a solicitat ca CNA să emită regulamentul de promovare

Campania pentru referendum va începe în curând:  Klaus Iohannis a solicitat ca CNA să emită regulamentul de promovare
Președintele Klaus Iohannis a solicitat vineri Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) să emită decizia privind normele de promovare a campaniei pentru referendum și să adopte recomandarea de difuzare a unui spot audio-video realizat de Președinție pentru promovarea acestuia.

„Administrația Prezidențială a solicitat vineri, 17 mai a.c., în numele Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, Consiliului Național al Audiovizualului să își respecte propria lege de funcționare și să emită decizia privind normele și regulile de reflectare a campaniei pentru referendum. Deși Legea audiovizualului nr. 504/2002 prevede clar că CNA este autorizat să emită «normele și regulile de reflectare a desfășurării campaniilor electorale și a celor pentru referendum», Consiliul nu și-a respectat această obligație legală, deși intrăm în ultima săptămână de campanie pentru referendum”, arată un comunicat al Administrației Prezidențiale, remis sâmbătă MEDIAFAX.

De asemenea, Președinția a solicitat adoptarea „cu celeritate”, a unei recomandări de difuzare a unui spot audio-video realizat de Administrația Prezidențială, în regim de anunț de interes public, către televiziunile naționale și locale.

„Acest spot are în vedere informarea și creșterea gradului de conștientizare a importanței referendumului”, conform sursei citate.

Președintele Klaus Iohannis consideră că nerespectarea prevederilor legale, precum și a Constituției, este „un abuz”.

„Președintele Klaus Iohannis consideră că refuzul CNA de a-și îndeplini atribuțiile îi afectează în mod direct pe cetățenii României, pentru că dreptul la informație este un drept prevăzut și garantat expres prin Constituție. Toate autoritățile publice sunt obligate să respecte Constituția, orice nerespectare a legii, cu atât mai mult a Legii fundamentale, fiind un abuz”, conchide comunicatul prezidențial.

Pe 26 mai 2019, odată cu alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European, va avea loc referendumul național convocat de Președintele României pe tema justiției din România. La referendumul național se va vota în aceleași secții de votare organizate pentru alegerile europarlamentare. Alegătorii pot opta să își exercite dreptul de vot numai pentru un singur tip de scrutin sau pentru ambele. La referendum vor fi utilizate două buletine de vot, corespunzătoare celor două întrebări supuse referendumului.

Cele două întrebări ale referendumului care vor fi incluse pe buletinul de vot sunt:

1. „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?”

2. „Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?”.

 

Citește și