CAMPANIE GÂNDUL. 13-15 IUNIE 1990. ZILELE URII

Fenomenul Piața Universității  a apărut ca reacție la iluzia anticomunismului cu care puterea de la București, instalată după decembrie 1989, „hrănea” pe toate canalele românii. A fost o revalidare a societății civile românești, pe care potentații momentului o percepeau ca pe o amenințare directă și foloseau toate resursele pentru a o compromite în planul lor de a deține puterea totală, în care opoziția era ținută în vitrină doar pentru validarea unei „democrații originale”.

De altfel, fenomenul Piața Universității a apărut ca o consecință firească la o serie de acțiuni ale noii puteri. Decizia FSN de a candida ca partid politic în alegeri a scos oamenii în stradă la sfârșitul lui ianuarie 1990, pe 28 ianuarie, la inițiativa partidelor istorice. În aceeași zi are loc o contramanifestație a FSN la care partidipă muncitori de pe marile platforme industriale ale Bucureștiului, dar și mineri din Valea Jiului. A doua zi, FSN organizează o a doua contra-manifestație, alături de aprooape 5.000 de ortaci, iar sediile partidelor și ziarelor antiguvernamentale sunt devastate. Peste trei săptămâni, pe 18 februarie în timpul unui miting antiguvernamental de amploare, mai multe persoane intră în sediul guvernului, drept urmare a doua zi 4.000 de mineri vin la București pentru a sprijini puterea. În 11 martie, la Timișoara are loc o amplă manifestație n în care se adoptă „Proclamația de la Timișoara”, ca, la punctul 8, se cerea interzicerea „prin legea electorală, foștilor activiști de partid și ofițeri de securitate, dreptul de a candida la alegerile parlamentare pentru următoarele trei legislaturi, cât și la funcția de președinte al României”. Trei zile mai târziu, în Parlament, se votează o lege electorală prin care se stabilește 20 mai ca dată a alegerilor, fără a integra însă Punctul 8 de la Timișoara.

Cronologie Piața Universității

POLITICĂ Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, REFUZĂ propunerea de a candida la Preşedinţie: „Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul”

21:43

TRAGEDIE Un avion de mici dimensiuni, cu 10 persoane la bord, s-a PRĂBUȘIT peste mai multe magazine din centrul unui oraş turistic din Brazilia

21:16

22 aprilie. În București are loc un miting al PNȚCD, în Piața Aviatorilor. O parte dintre manifestanți pleacă spre Televiziune, iar pe Calea Dorobanților, un ghiveci aruncat de la balcon rănește grav o femeie. Manifestanții pleacă spre Piața Universității pe care o ocupă.

Mașina de propagandă începe să fie pusă în mișcare. La TVR, șefii Poliției prezintă manifestarea care un pericol real pentru populația Bucureștiului, serviciile de urgență și asigurare a aprovizionării cu alimente de strictă necesitate fiind împiedicate.

Sursa video: Filmul „Piața Universității – România”

24 aprilie. În dimineața zilei, poliția intervine în forță pentru pentru degajarea Pieței. Mulți dintre manifestanți sunt arestați. Televiziunea  Română transmite că huliganii care au ocupat piața au vandalizat mașinile din trafic și au agresat șoferii. Liga Studenților condusă de Marian Munteanu se alătură protestatarilor, declarând Piața Universității, Zona Liberă de Neocomunism. Balconul Facultății de Geografie este deschis, devenind pentru următoarele luni tribuna manifestanților. 

25 aprilie. Aproape 30.000 de persoane participă la manifestația din Piața Universității. Protestatarilor li de alătură personaje importante ale societății civile: Lucian Pintilie, Stelian Tănase, Radu Filipescu. Numărul acestora crește pe perioada protestului maraton, din balconul Pieței Universității vorbind Victor Rebengiuc, Nae Caranfil, Ioan Alexandru, Dragoș Pâslaru, Ana Blandiana, Doinea Cornea, Petru Creția, Constantin Ticu Dumitrescu, Ovidiu Iuliu Moldovan și mulți alții.

26 aprilie Apare Declarația manifestanților din Piața Universității, în care se susține aplicarea Punctului 8 de la Timișoara. Ion Iliescu le pune manifestanților eticheta de golan. 

3 mai  Eugen Ionescu se declară Academician golan. „Cred că tinerii din Piata Universității, cu Marian Munteanu în frunte, sunt adevăratii eroi. Au vrut libertate si o vor încă, au vrut sinceritate. N-au spus decât adevărul. Ei sunt, cum zice francezul, «en quete de la liberté», în căutarea libertătii si au s-o găsească. Eu sunt alături de ei. Am spus de multe ori că uitasem de România de-atâta vreme de când sunt aici; acum însă mi-am recâstigat o inimă de român… Acolo, în România, n-au «jucat», acolo oamenii au trăit si au murit. Și mai știu că în Piață nu s-a propagat violența, ci dimpotrivă. Marian Munteanu a cerut discuții libere, adevăr”, spunea ulterior Eugen Ionesco.

20 mai Au loc primele alegeri parlamentare și prezidențiale după căderea comunismului.  FSN obține 66,31% voturi la Adunarea deputaților și 67,02% voturi la Senat. Ion Iliescu câștigă prezidențialele cu 85,07%.

27 mai Liga Studenților, Asociația „21 Decembrie”, Grupul Independent pentru Democrație decid retragerea din Piața Universității. Consiliul Național pentru Alianța Poporului, Asociația „16-21 Decembrie” hotărăsc continuarea manifestației.

30 mai Se încearcă degajarea Pieței Universității. Demersul eșuează. 

11 iunie Are loc o întâlnire între secretarul general al Guvernului, Sever Georgescu, și manifestanții din Piața Universității în care aceștia cer insistent înființarea unui post TV independent.

În noaptea de 11-12 iunie are loc la Palatul Victoria o ședință în care se hotărăște intervenția forțelor de ordine în Piața Universității. „Pe 11 iunie la guvern am decis să procedăm în conformitate cu cererea imperativă formulată de Procurorul General al Republicii, Gheorghe Robu, ca după desfășurarea primelor alegeri libere, democratice, în România, să restabilim normalitatea, a traficului în primul rând, normalitatea în Piața Universității. Asta a fost decizia Guvernului pe care mi-am asumat-o și mi-o asum în continuare. Aveam o bază legală completă, aveam o situație politică clară, partidele din opoziție nu mai participau la ce se întâmpla în Piața Universității, care devenise un fel de curte a miracolelor, și am hotărât organizarea, cu forțele de ordine de care dispuneam pentru a se depresura Piața Universității și a se restabili normalitatea”, spune fostul premier Petre Roman, care admite că intervenția a fost „neprofesionistă”.

VEZI AICI INTERVIUL INTEGRAL CU PETRE ROMAN. Ce spune fostul premier despre venirea minerilor la București, cine i-a adus și care este regretul pe care îl are, acum la 25 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie

12 iunie La Scroviștea, în prezența fostului președinte Ion Iliescu are loc o întâlnire în care se pune la punct un plan de reprimare a manifestației din Piața Universității, inclusiv venirea minerilor, susține generalul Dan Voinea, procurorul care a instrumentat dosarul mineriadei.

„Președintele Iliescu s-a implicat personal în actul de represiune din 14-15 iunie, el a dat ordine în acest sens. Înainte de aceasta a avut loc o întâlnire de taină undeva la Scroviștea, la care a participat ministrul de interne Chițac, șeful poliției de atunci, generalul Diamandescu, Petre Roman, Ion Iliescu și au stabilit în concret cum trebuie atacați manifestanții din Piața Universității. S-a făcut chiar o schemă, ea este la dosar. E scrisă de mână și acolo erau trecute atribuții pentru fiecare ministru ce avea de făcut. Ministrul Transporturilor pentru aducerea în București a minerilor, a muncitorilor, că nu au venit doar mineri. Atunci s-a decis, nu doar venirea minerilor pentru că au venit și muncitori”, susține Dan Voinea.

VEZI AICI INTERVIUL INTEGRAL CU DAN VOINEA. Cine a chemat minerii, cine a provocat violențele din Piața Universității și de ce ar trebui condamnat Ion Iliescu

13 iunie În dimineața zilei, poliția intervine brutal și evacuează manifestanții rămași în Piața Universității. În jurul prânzului muncitorii de la IMGB sunt și ei implicați în operațiunea Poliție. Mii de oameni ies în stradă în semn de protest față de intervenția brutală a forțelor de ordine. Liga Studenților revine în Piață și se redeschide balconul. Se cere să nu se acționeze cu violență și să nu se răspundă provocărilor. Într-o serie de înregistrări din acea zi, reiese planul pe care autoritățile îl aveau astfel încât să-și justifice ulterior intervenția în forță.

Discuție geneneralul Diamandescu, șef al Poliției, și Ministrul de Interne, Mihai Chițac:

– „52 pentru 53.”

– „Da, aud 52.”

– „Două atacuri succesive. Aruncă cu pietre, ne mutilăm aparatul și un nou autobuz e distrus. Ăsta a fost sprijinul dat de azi dimineață până acuma.”

– „Și să știți că nu mai vine. La „23 August” au zis că sindicatele n-au fost de acord să trimită.”

– „Vă rog să-l informați-l pe domnul președinte. Dăm foc la toate autobuzele. Asta a fost înțelegerea! Vă rog să informați.” (sursa: Europa Liberă)

După amiază sediul Poliției, Minsterului de Interne și SRI sunt atacate. Seara este atacat și sediul Televiziunii, iar emisia este întreruptă. Totul a fost dirijat de structuri ale abia înființatului SRI, din care făceau parte cadre ale fostei Securități.

 „S-a venit la mine în birou la etajul 11 și am fost amenințat că voi fi aruncat, dacă nu merg cu acel grup, care era un grup… Nu știu (cine erau – n.r). După aceea am fost invitat de la Armată și de la Poliție, să merg și să recunosc pe cineva în beciurile Televiziunii. Nu am mai văzut pe absolut nimeni. Însă a doua zi, în 14, redacția maghiară m-a invitat să văd ce filmaseră ei. Și atunci am văzut un grup bine organizat, cu ciomege, cu bâte, care intra în marș militar aproape în Televiziune și care s-au dus direct la locul unde era emisiunea pentru canalul 1, nu-i interesa 2-ul că nu avea acoperire națională, și jos la emisie. A fost momentul în care cei de la emisie, inginera Popa era pe atunci, au cerut oprirea emisiunii, pentru că erau atacați. Nicio legătură cu Piața Universității, nu erau, așa cum s-a crezut, oameni din Piața Universității. Teza mea a fost că erau oameni care aparțineau unor vechi structuri, care cunoșteau bine planul Televiziunii. Am aflat după aceea că în zona de metrou de la Piața Universității s-ar fi negociat și vândut planuri ale Televiziunii cu mult timp înainte. Deci era o chestiune organizată, nu de Piața Universității, după mine, ci de vechile structuri, care în urma alegerilor din 20 pierduseră orișice speranță. Piața Universității nu a avut nicio legătură cu atacul televiziunii, din după-amiaza zilei de 13. Până astăzi procuratura nu a făcut lumină cine au fost atacatorii, cine va suporta vreodată pagubele televiziunii, pentru că în televiziune s-au făcut distrugeri care la acel moment au fost evaluate la 1 milion de dolari”, a susținut academicianul Răzvan Theodorescu, președinte al TVR la acea dată.

URMĂRIȚI AICI INTERVIUL INTEGRAL CU RĂZVAN TEODORESCU. „Covingerea mea este că nu Ion Iliescu a chemat minerii”. Cum a trăit fostul șef al TVR „rușinea națională” din 13-15 iunie 1990

14 iunie.  Dimineața, aproape 10.000 de mineri din Valea Jiului ajung la București, înarmați cu bâte, lanțuri și topoare. Petre Roman povestește că în timpul nopții, fiind informați de deplasarea ortacilor către Capitală, s-a decis ca transportul acestora să nu fie oprit, iar în momentul când ajung în București să fie liniștiți de către reprezentanții Guvernului, cazați în cazarme, hrăniți și trimiși înapoi. Cu toate acestea, minerii ajung în Piața Victoriei de unde Ion Iliescu îi trimite către Piața Universității, cu ordinul să o „reocupe”. Argumentele: manifestanții sunt „grupuri fasciste”, „elemente incitate, drogate”. Minerii pleacă înspre Piața Universității. Minerii îi bat sălbatic pe toți cei care le ies în cale, devastează Universitatea și Facultatea de Arhitectură, precum și sediile partidelor și redacțiile ziarelor. Poliția nu intervine , dimpotrivă participă alături de mineri la violențe.

Marian Munteanu, care fusese arestat în 13 iunie și ulterior eliberat, este prins și bătut  cu brutalitate în dimineața zilei de 14 iunie  în sediul Universității. A fost transportat în stare gravă la spital, în moarte clinică, iar după patru zile a fost arestat și încarcerat la Jilava, fiind eliberat după două luni de detenție, la presiunea internațională, dar și organizațiilor naționale.

Viorel Badea, președinte al Ligii Studenților din Facultatea de Litere, povestește momentele de groază prin care au trecut studenții în zile de 13, 14, 15 iunie, cum au reacționat când au auzit zvonul că lui Marian Munteanu i s-a tăiat capul și ce decizii au luat după reprimarea manifestației Piața Universității.

URMĂREȘTE AICI INTERVIUL INTEGRAL CU VIOREL BADEA: Cum am scăpat de urgia minerilor și care este singurul meu regret

După 25 de ani, de la evenimente, liderul minerilor la acea vreme, Miron Cozma, susține că minerii au fost victimele unei

„Termenul de mineriadă este perimat, aș putea spune imoral și, de ce nu ilegal. O hotărâre judecătorească a Înaltei Curți pentru Drepturile Omului de la Strasbourg care a decis, înclusiv în ceea ce-l privește pe Miron Cozma, prin dosarul 6644/2012 că, de fapt, minerii și Miron Cozma sunt victime ale acelui eveniment creat de tovarășul Iliescu. Să-ți atragi oprobiul public ani de zile, zeci de ani de zile, poate mai bine suporți să iei două-trei scatoalce, că-ți trece, dar să suporți consecințele unei manipulări kaghebiste făcute de acest individ Ion Iliescu…”, a spus Miron Cozma.

URMĂREȘTE AICI INTERVIUL INTEGRAL CU MIRON COZMA

15 iunie Ion  Iliescu le mulțumește minerilor pentru acțiunea lor, pentru „solidaritatea de clasă cu care au răspuns chemării autorităților”.

Materiale realizate de CLARICE DINU, MARIAN SULTĂNOIU, ANDREI LUCA POPESCU