Campioana se întoarce acasă: Halep revine în România luni, la ora 17:00, pe aeroportul Henri Coandă
Sportiva din Constanța a obținut o performanța uriașă la Wimbledon, reușind să cucerească trofeul probei individuale feminine, după ce a învins-o, în finala de sâmbătă, 13 iulie, pe americanca Serena Williams, cu scorul de 6-2, 6-2.
Simona Halep a avut un parcurs impresionant de-a lungul turneului de Grand Slam, ea învingând nume mari precum Aliaksandra Sasnovich, Mihaela Buzărnescu, Victoria Azarenka, Cori Gauff, Shuai Zhang, Elina Svitolina și Serena Williams.
Trofeul de la Wimbledon este al doilea titlu de Grand Slam obținut de Simona Halep. Primul este trofeul de la Roland Garros, din anul 2018, atunci când a întâlnit-o, în finală pe Sloane Stephens, pe care a învins-o cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1.
Simona a fost așteptată în Salonul Oficial al aeroportului Henri Coandă și la revenirea de la Roland Garros, din 2018.
Simona Halep este așteptată să ajungă în România, luni, 15 iulie, la ora 17:00.