Campionatul European din 2020 se va desfășura în mai multe țări. FRF: Bucureștiul și-a anunțat oficial intenția de a găzdui meciuri la Euro 2020
Comitetul Executiv al UEFA a optat, joi, pentru un Campionat European 2020 ce se va disputa în orașe din mai multe țări, a anunțat secretarul general Gianni Infantino, informează AFP.
„Un Euro pentru Europa. Campionatul European din 2020 va avea loc în orașe diferite din întreaga Europă”, a spus Infantino.
La 7 noiembrie, președintele FRF, Mircea Sandu, a declarat că a trimis o scrisoare de intenție la UEFA pentru ca Bucureștiul să găzduiască, alături de alte 12 orașe din Europa, meciuri de la Campionatul European din 2020, an în care se vor împlini 60 de ani de la înființarea competiției.
Președintele UEFA, Michel Platini, a lansat, la 30 iunie 2012, ideea unui turneu final al Campionatului European organizat în 2020 în 12 sau 13 orașe din toată Europa.
Singura care s-a opus acestui proiect a fost Turcia, care își dorea să găzduiască Euro-2020, dar și Jocurile Olimpice în același an.
Contactat de Gândul, Paul Zaharia, purtătorul de czvânt al Federației Române de Fotbal a confirmat candidatura Bucureștiului. „Pentru moment s-a aprobat doar conceptul, ideea, urmând ca detaliile să fie puse la punct cu ocazia altor întâlniri. Oricum, Federația și-a anunțat intenția de a lua parte la acest turneu final cu Arena națională din București”