CANADA – ROMÂNIA în FED CUP. Mesajul antrenorului canadian pentru românce
„Jucătoarele române sunt motivate să propulseze echipa în Grupa Mondială pentru prima dată după mult timp. Vrem să ne asigurăm că ne-am pregătit bine și să profităm cât putem de mult de faptul că jucăm acasă. Suntem pregătiți pentru lupte mari”, a spus Bruneau.
Sylvain Bruneau a precizat că este foarte bucuros că poate conta pe Eugenie Bouchard pentru întâlnirea cu România. „Suntem foarte bucuroși că putem conta pe Eugenie. Este un lider și o componentă de bază a echipei noastre. Faptul că am avut-o pe jucătoarea noastră numărul 1 și că am jucat acasă ne-a ajutat în 2014 (n.r. – când Canada a jucat acasă în primul tur al Grupei Mondiale II, scor 3-1 cu Serbia, și în play-off-ul pentru Grupa Mondială, scor 3-1 cu Slovacia)”, a adăugat Bruneau.
Întâlnirea Canada – România se dispută astăzi și duminică, în Arena Maurice Richard din Montreal. Meciurile vor începe de la ora 20.00.
În această seară, Irina-Camelia Begu o va întâlni pe Francoise Abanda, iar Alexandra Dulgheru va juca în companiei Eugeniei Bouchard.
Duminică, în a doua zi a întâlnirii, vor avea loc partidele: Eugenie Bouchard (locul 7 WTA) – Irina-Camelia Begu (locul 33 WTA), Francoise Abanda (locul 260) – Alexandra Dulgheru (locul 69), Gabriela Dabrowski /Sharon Fischmann – Andreea Mitu/Raluca Olaru.
Învingătoarea va evolua în 2016 în cea mai înaltă divizie a competiției, iar învinsa va juca în Grupa Mondială II.