Când ar putea decide judecătorii dacă dispun arestarea în lipsă a lui Radu Mazăre
Magistrații de la instanța supremă au fost sesizați de organele de poliție cu privire la plecarea lui Radu Mazăre din țară. Ei vor stabili, după terminarea zilelor libere prilejuite de trecerea în noul an, dacă vor dispune arestarea în lipsă a lui Mazăre.
Mai exact, judecătorii vor decide dacă iau în discuție situația fostului edil înainte de primul termen din dosarul în care Mazăre avea instituit controlul judiciar. Acesta este fixat pentru data de 23 ianuarie.
În faza de judecată, Radu Mazăre are patru dosare, între care două la ICCJ, instanță care a fost sesizată de oamenii legii cu privire la plecarea fostului primar al Constanței.
În primul dintre acestea, a fost trimis în judecată în 2008, fostul edil fiind acuzat că a retrocedat în mod ilegal mai multe plaje și ar fi prejudiciat statul cu 115 milioane de euro. În acest caz a fost condamnat, de Curtea de Apel București, la patru ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu. După redactarea motivării acestei sentințe, cazul va ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție, care va da o soluție finală în cazul lui Mazăre.
Un alt dosar ce vizează presupuse fapte de corupție ale lui Radu Mazăre se află pe rolul Tribunalului Constanța. El este acuzat de abuz în serviciu, după ce ar fi semnat contracte de vânzare-cumpărare, „la un preț derizoriu de 23,56 euro/m.p., a unui teren în suprafață de 15.465,91 m.p., situat în stațiunea Mamaia, faptă prin care a fost provocată unității administrativ teritoriale o pagubă de 1.104.884,16 euro și totodată au fost obținute foloase necuvenite cumpărătorului bunului”, conform DNA.
Un al treilea dosar, aflat pe masa judecătorilor de la ICCJ, în care a fost trimis în judecată fostul primar al Constanței vizează fapte de luare de mită, abuz în serviciu și conflict de interese în formă continuată. Mai exact, Radu Mazăre este acuzat că în 2007 a luat mită de la Televiziunea Neptun pentru facilitarea emiterii a două autorizații de construcții pentru două mall-uri.
„Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanții societăților respective cu o firmă controlată de inculpatul Mazăre Radu Ștefan atât direct, cât și prin intermediul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel. Acesta din urmă a transmis solicitarea inculpatului Mazăre Radu Ștefan către reprezentanții societăților respective și a semnat contractele fictive de publicitate încheiate între acestea și firma pe care o administra, contracte în baza cărora au fost ulterior primite sumele de bani”, acuză procurorii anticorupție.
Următorul termen de judecată în acest caz este fixat pentru data de 23 ianuarie, la ora 13.00. Acesta este, de altfel, și dosarul în care Radu Mazăre avea instituit controlul judiciar, fără interdicția de a părăsi țara.
Cel de-al patrulea dosar penal aflat pe rolul instanței de judecată are la bază acuzațiile de luare de mită și fals în declarații. La fel ca în cazul anterior, și acest dosar se află pe rolul instanței supreme.
„Inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitate de primar al Municipiului Constanța, a lansat, la începutul anului 2011, programul de construire locuințe modulare grupate in Campusul Social „HENRI COANDA”, aprobat prin hotărâre a Consiliului Local al mun. Constanța. Pe fondul demarării acestui proiect, inculpatul Morgenstern Avraham, în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale, a dorit să își asigure câștigarea licitației ce urma să fie organizată. Astfel, în cursul anului 2011, omul de afaceri i-a remis primarului municipiului Constanța, Mazăre Radu Ștefan, suma totală de 175.000 de euro, pentru ca acesta să-i faciliteze câștigarea licitației ce avea ca obiect contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro)”, conform DNA.
Următorul termen de judecată în acest dosar are loc în data de 8 ianuarie, la ora 12.00.
În paralel, procurorii DNA Constanța au deschis patru dosare de urmărire penală fostul primar fiind acuzat fie de abuz în serviciu, fie de complicitate la abuz în serviciu.
Radu Mazăre a părăsit România în prima zi de Crăciun, el plecând cu o cursă aeriană care a avut destinația Paris. El s-a îmbarcat pe Aeroportul „Henri Coandă” din București, au afirmat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, aflat sub control judiciar, nu s-a prezentat, în 30 decembrie, pentru a semna în graficul de prezență. Fostul edil a transmis Poliției că a plecat în Madagascar, unde cere azil politic.
Într-o scrisoare transmisă prin avocații săi, Radu Mazăre își motivează plecarea prin faptul că este ținta statului paralel și nu va beneficia în țară de o justiție independentă, motiv pentru care cere azil politic în Madagascar. Mazăre susține că va reveni doar când va exista o justiție reală.
„Modalitatea în care statul român, prin intermediul structurilor de forță și justiție mă cercetează abuziv, nu ține cont de legiile în vigoare, încalcă cu bună știință deciziile Curții Constituționale, dovedește că sunt în continuare o țintă politică, a statului paralel, care trebuie eliminată prin orice mijloace”, scrie fostul primar.