Prima pagină » Știri » Când ar putea fi gata pachetul de legi din Justiție. Termenul avansat de Toader

Când ar putea fi gata pachetul de legi din Justiție. Termenul avansat de Toader

Când ar putea fi gata pachetul de legi din Justiție. Termenul avansat de Toader
Ministerul Justiției va trimite pachetul de legi care modifică codurile penale marțea viitoare la CSM, urmând ca imediat după primirea avizului, proiectul să fie transmis la Guvern și la Parlament, a anunțat, marți, ministrul Justiției, Tudorel Toader. "Nu trebuie să mai punem în dezbatere publică, pentru că inițial proiectul a parcurs această etapă", a explicat Toader.

‘”Lucrăm cu toată turația la maximum pentru actualizarea, preluarea propunerilor pe care le considerăm viabile. Am vorbit  și cu colegii mei, probabil vineri dăm forma finală a proiectului. Nu trebuie să mai punem în dezbatre publică, pentru că inițial proiectul a parcurs această etapă. Vom trimite forma finală la CSM săptămâna viitoare (…) Sperăm că CSM va găsi răgaz să parcurgă acest draft, care nu mai așteaptă 30 de zile pentru că a fost în transparență decizională. Marți trimitem la CSM (….) ceea ce înseamnă că în ziua în care vine de la CSM avizul, vom trimite la Guvern și la dumneavoastră”, a declarat, marți, ministrul Justiției, Tudorel Toader, în cadrul dezbaterii din Comisia juridică a Senatului.

Potrivit ministrului Justiției, CSM a trimis punctele de vedere asupra acestui pachet de legi în cursul zilei de luni, respectiv după trei luni.

„Pachetul vine din anii precedenți. Ministrul Florin Iordache l-a repus în discuție în ianuarie, l-a trimis CSM pentru a formula puncte de vedere, întrucât au trecut doi ani de la inițierea proiectului, și e altă componență a CSM”, a mai spus Toader.

În plus, Toader a menționat că „pe rolul Parlamentului se află cinci proiecte de lege, toate referitoare la legile justiției” și că „toate pot fi puse în discuție și adoptate”, independent de pachetul cu care vine ministerul.

„Una e din 2008, o ordonanță 46/2008 prin care se dorea intrarea în magistratură doar pe simplu interviu la o vechime de 18 ani”, a adăugat ministrul Justiției.

 

 

Citește și