NOUL AN ȘCOLAR. Premierul Victor Ponta a precizat, la începutul ședinței de guvern de sâmbătă, că anul școlar 2012-2013 va începe la 17 septembrie, respectiv o săptămână mai târziu decât data anunțată până acum.
Precizarea a fost făcută într-un dialog cu ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, din care a rezultat că festivitățile legate de noul an școlar vor avea loc în 15 septembrie, iar orele vor începe la 17 septembrie.
„Ponta – Începe anul școlar. Doamna ministru, o să vă rog, în timpul ședinței, să ne spuneți de ce trebuie să înceapă pe 10, și nu pe 17?
Andronescu – Pe 15 sunt festivitățile.
Ponta – 15 e sâmbătă, nu? Festivitățile, și pe 17 începe școala.
Andronescu – Da.
Ponta – Mi se pare cea mai bună idee și e important să fim pregătiți pentru ceea ce presupune anul școlar”
Până la aceste precizări, anul școlar ar fi trebuit să înceapă, potrivit calendarului anunțat de Ministerul Educației, la 10 septembrie, cu primul semestru programat până în 21 decembrie. În perioada 29 octombrie – 4 noiembrie 2012, clasele din învățământul primar și grupele din învățământul preșcolar vor fi în vacanță.
Vacanța de iarnă va fi în intervalul 22 decembrie – 13 ianuarie.
Semestrul al doilea va începe la 14 ianuarie și va dura până în 21 iunie, fiind întrerupt de vacanța de primăvară, în perioada 6 aprilie – 21 aprilie.