Când trebuie să sune oamenii la DSP. Șefa Direcției face noi declarații

Publicat: 04 08. 2020, 06:52
Când trebuie să sune oamenii la DSP. Șefa Direcției face noi declarații

După ce săptămâna trecută patru medici epidemiologi au plecat de la Direcția de Sănătate Publică București, la începutul acestei săptămâni au fost detașați 13 medici epidemiologi, alături de alți 90 de medici de medicină școlară, pentru a gestiona criza Covid-19.

”90 de persoane au venit prin detașare către DSP București. S-au prezentat în cursul zilei de astăzi pe baza programărilor făcute în acest weekend, iar de maine ne vor fi alături pentru a forma deja echipele”, a declarat Oana Nicolescu, șefa DSP București , pentru wall-street.ro.

Medicii vor fi implicați pe partea de call-center, în anchetele epidemiologice. Oana Nicolescu a declarat că nu are o statistică cu privire la durata timpului de așteptare, dar DSP lucrează pentru a face o planificare corectă în funcție de personalul actual.

DSP București are 13 noi medici epidemiologi

După plecarea de săptămâna trecută a patru medici epidemiologi, DSP București a primit întăriri privind detașarea a 13 persoane.

„Este greu fără colegi. Nu este ok când pierdem pe cineva din echipă, indiferent de funcția acestuia. Tot astăzi au fost suplimentate, prin detașare, un numar de 13 medici epidemiologi, pentru a ne ajuta la gestionarea cazurilor de covid-19”, a spus Oana Nicolescu.

Când este indicat ca oamenii să sune la DSP

”În principal, oamenii trebuie să sune atunci când fie sunt contacți pozitivi, fie au fost identificați ca fiind pozitivi în urma unui test COVID-19. Dorim ca doar în aceste situații să sune la DSP”, a explicat șefa DSP București.

”El ar trebui sa gestioneze această mare parte din ce înseamnă informare, ce ar trebui să facă pacientul când este fie pozitiv fie un contact al unui pozitiv”, a mai spus aceasta.

Raed Arafat a asistat la un experiment, în studioul Digi 24. Ce s-a întâmplat, când jurnaliștii au sunat la DSP (VIDEO)

Digi 24 a făcut un experiment vinerea trecută, în prezența secretarului de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU): Jurnaliștii s-au  pus în situația unui cetățean care are o problemă legată de Covid-19 și vrea să sune la Direcția de Sănătate Publică (DSP).