Prima pagină » Știri » Când trece România la ora de iarnă

Când trece România la ora de iarnă

Când trece România la ora de iarnă
Romănia a adoptat schimbarea orei primăvara și toamna în anul 1932.

Peste 100 de țări din lume folosesc acest mecanism prin care modifică ora, primăvara și toamna. 

În fiecare an, România trece la ora de iarnă în ultima duminică din luna octombrie. Anul acesta, schimbarea orei se va face în noapte dintre 28 și 29 octombrie, când ora 4:00 va deveni ora 3:00. 

Așadar, ziua de 29 octombrie va avea 25 de ore și va fi cea mai lungă din an. 

Ideea trecerii la ora de vară îi aparține lui Benjamin Franklin, însă în timpul Primului Război Mondial a apărut pentru prima oară necesitatea introducerii orei de vară, pentru a diminua consumul de cărbune, Austro-Ungaria și Germania fiind primele țări care au recurs la conceptul schimbării orei, în 1917. În România, ora de vară a fost introdusă în 1932, acest sistem funționând până în 1940, când țara noastră a renunțar la schimbare. Asta până în anul 1979 când România a semnat Convenția fusurilor orare.  În 1997, prin ordonanță guvernamentală, orarul de vară a fost din nou corelat cu cel practicat în țările Uniunii Europene. În 1996, ținând cont de avantajele decalării orarului cu o oră vara, pentru a profita la maximum de orele de lumină, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună. 

Conform Convenției fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pămînt același minut și aceeași secundă, iar diferențele dintre ore sunt date de faptul că, la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus. Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 și a Europei Orientale – ora fusului 2. România se afla în fusul orar 2, iar perioada dintre lunile octombrie și martie (cea a lunilor de iarnă) este denumită „timpul legal român”.  Nu toate țările folosesc în acest moment ora de vară, ci doar 70 de state din întreaga lume. De asemenea, trecerea la ora de iarnă nu are loc simultan în toate țările din cauza diferenței de fus. 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
De ce mahmureala este mai greu de suportat odată cu vârsta?