Prima pagină » Știri » Când va fi modificat Formularul 600. Anunțul Ministerului Finanțelor așteptat de sute de mii de români

Când va fi modificat Formularul 600. Anunțul Ministerului Finanțelor așteptat de sute de mii de români

Când va fi modificat Formularul 600. Anunțul Ministerului Finanțelor așteptat de sute de mii de români
Detalii pe Gândul

„Se are în vedere reducerea numărului de declarații depuse de persoanele fizice, prin unificarea unor formulare, ca un pas important în îndeplinirea obiectivelor prevăzute în Programul de Guvernare privind reducerea numărului de formulare solicitate de ANAF si depunerea unui formular pe an pentru cei care au venituri din activități independente”, se menționează într-un comunicat al Ministerului de Finanțe

Potrivit inițiatorilor, proiectul de act normativ va face obiectul dezbaterii publice și consultării cu categoriile de persoane fizice care au obligația plății CAS și CASS.

„Termenul preconizat pentru finalizarea noului mecanism este 1 martie 2018, astfel încât să se asigure timpul necesar pentru informarea persoanelor fizice cu privire la obligațiile declarative și de plată a contribuțiilor sociale”, precizează Ministerul Finanțelor.

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat, joi, la Tulcea, că formularul 600 nu trebuie să mai fie depus de contribuabili, chiar dacă termenul a fost amânat pentru data de 15 aprilie 2018, această perioadă fiind necesară pentru găsirea unei soluții de simplificare a acestuia.

„În ședință de Guvern a fost o primă ordonanță de urgență, numărul unu, prin care primul ministru a decis amânarea termenului de depunere a acestui formular până pe 15 aprilie. Până la acest termen contribuabilii nu trebuie să mai depună acest formular. Chiar dacă unii vor spune că nu este în mod clar menționat într-un act normativ, atâta timp cât a fost prelungit acest termen nu mai trebuie să depună contribuabilii un astfel de formular. (…) Cei care vor să o facă, pot să o facă. Dar atât timp cât noi spunem că vom găsi o soluție față de ceea ce se întâmplă astăzi, adică va fi o formă mult simplificată a acestui formular, atunci oamenii nu au de ce să meargă la fisc să depună mai departe aceste formulare”, a declarat Teodorovici.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Bursele sociale pentru studenți vor primi o suplimentare de 60 de milioane de euro