Când vom scăpa de viza de State? Anunțul celor trei senatori americani la INTERVIURILE GÂNDUL

Publicat: 09 06. 2014, 10:10
Actualizat: 29 09. 2018, 01:49

Senatorii americani John McCain, Christopher Murphy și Ron Johnson au vorbit la Interviurile gândul despre eliminarea vizelor pentru SUA, în cazul României. Ei au explicat că au susținut acest lucru în Senat, legislația necesară fiind adoptată în această cameră a Congresului.

VEZI AICI INTERVIUL VIDEO EXCLUSIV GANDUL.INFO CU CEI TREI SENATORI

„Sprijin cu tărie un nou set de reguli care ar permite României să intre în acest program, senatorul McCain a fost responsabil cu adoptarea în Senat a unei reforme a legislației privind imigrarea, care ar fi rezolvat această problemă, sperăm ca și Casa Reprezentanților să o susțină”, a explicat democratul Christopher Murphy, pentru gândul.

Întrebat despre un termen clar de includere a României în Visa Waiver, Murphy s-a eschivat: „Noi am trecut-o prin Senat, deci când membrii Casei Reprezentanților vor veni în vizită, îi puteți întreba pe ei”.

„Continuăm cu toții să avem acest lucru ca prioritate, nu doar din acest motiv (al României), ci din mai multe motive”, a punctat senatorul republican McCain.