Când vor avea elevii de clasa a 5-a manuale pe bănci? Răspunsul ministrului Educației
Manualele școlare vor ajunge pe băncile elevilor de clasa a 5-a în cinci săptămâni.
Una dintre întrebările venite din partea deputaților din Comisia pentru Învățământ a Camerei pentru ministrul Educației, Liviu Pop, a fost cea legată de situația manualelor pentru clasa a 5-a.
Deputatul PNL, Raluca Turcan l-a acuzat pe Pop că situația manualelor îi era cunoscută încă de la preluarea mandatului și, cu toate acestea, nu a făcut nimic să o rezolve.
În replică, ministrul Educației a explicat că manualele nu au existat din cauza lipsei programelor școlare și că această problemă va dispărea în cinci săptămâni, când pe băncile elevilor vor ajunge noile manuale pentru care s-a făcut licitație.
„Nu am avut manuale la clasa a 5-a pentru că nu am avut programel școlare. Avem compendiu pentru următoarele cinci săptămâni, organizat conform numărului de ore din programe. În maxim cinci săptămâni vom primi toate manualele pentru care s-a făcut licitație”, a explicat Liviu Pop.
„Compendiul introductiv pentru gimnaziu- clasa a V-a” este ghidul pe care ministerul Educației l-a conceput ca înlocuitor al manualelor, care nu vor ajunge pe bancile elevilor la începutul anului școlar. Acesta cuprinde cele 14 discipline pentru care încă nu există manuale și este gândit pentru primele opt săptămâni ale anului școlar.