Candidați romi, inclusiv în România, la alegerile europene din 2014

Candidați romi, inclusiv în România, la alegerile europene din 2014
Publicat: 20/03/2013, 09:41
Actualizat: 02/02/2019, 12:46

O organizație pentru apărarea romilor, Agenția europeană pentru romi (AER), a anunțat marți că va prezenta opt candidați la alegerile europene din 2014, între care și în România, cu obiectivul de a lupta împotriva discriminării și de a ameliora integrarea acestei comunități, relatează AFP.

„Vremea discriminării față de romi s-a terminat, acum vrem să ne afirmăm pe plan politic european”, a declarat în cursul unei conferințe de presă la Bruxelles Stefan Rostas, președintele AER, care va fi candidat anul viitor.

Prin acest demers, organizația neguvernamentală vrea să „lupte împotriva oricărui derapaj și a segregării rasiale, să afirme drepturile populației rome și să promoveze integrarea acesteia”.

AER va prezenta un candidat în Franța, doi în Belgia, dar va fi prezentă și în Germania și România, țara europeană cu cel mai mare număr de romi.

O deputată de origine romă, unguroaica Livia Jaroka (PPE, conservatori), aleasă pe lista partidului conservator FIDESZ, aflat la putere la Budapesta, deține în prezent un loc în Parlamentul European.

Între 10 și 12 milioane de romi trăiesc pe continentul european, dintre care șase milioane în UE, majoritatea în Europa centrală și de sud-est.

Rostas a reacționat, de asemenea, la declarațiile ministrului francez de Interne, Manuel Valls, care a acuzat, joi, romii că nu vor să se integreze „din motive culturale sau pentru că sunt în mâinile unor rețele versate în cerșetorie și prostituție”.

„Astfel de declarații sunt inadmisibile”, a declarat el. „Romii nu sunt proxeneți”, a insistat Rostas. În opinia AER, astfel de declarații „nu fac decât să intensifice rasismul împotriva unei populații care este desemnată adeseori drept țapul ispășitor al unei politici de securitate”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Se introduce taxa de carbon. Cine este obligat să o plătească
Cea mai mare dilemă a șoferilor, la schimbarea anvelopelor. Sfatul experților
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Poluarea din New Delhi a depășit de 60 de ori limita de siguranță