Candidații pentru funcția de procuror european: C. Borcoman, C. Dumitrescu și D. Horodniceanu

Publicat: 24 07. 2019, 19:20

Ministerul Justiției anunță, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX, că ultima etapă pentru desemnarea celor trei candidați la funcția de procuror european s-a încheiat, marți, după susținerea interviului de către ultimul candidat înscris în concurs, la sediul Ministerului Justiției.

„Procedura de desfășurare a selecției a fost organizată în mod transparent, iar orice procuror sau judecător care a respectat condițiile legale a avut posibilitatea să se înscrie la concurs.Interviurile au fost organizate conform programării comunicate candidaților și au fost transmise în direct pe site-ul Ministerului Justiției, potrivit prevederilor OUG 8/2019″, potrivit sursei citate.

În urma susținerii interviului, comisia a deliberat și a selectat trei candidați, care vor fi incluși, în ordine alfabetică, în lista pe care ministrul justiției o va înainta Consiliului Uniunii Europene.

Cei trei candidați selectați sunt:

– Dumitrescu Claudiu Constantin
– Borcoman Cătălin
– Horodniceanu Daniel

Dintre cei opt candidați înscriși inițial, cinci au susținut interviul, doi s-au retras, iar unul a fost respins de comisia de selecție întrucât nu îndeplinea condițiile stabilite la articolul 1 alineat 3 din OUG 8/2019. Patru dintre candidații rămași în concurs au susținut interviul în data de 9 iulie 2019, iar cel de-al cincilea, în data de 23 iulie 2019.

„Selecția a fost organizată cu respectarea tuturor procedurilor legale, așa cum s-au stabilit în temeiul dispozițiilor din OUG 8/2019 privind unele măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.137 din 20 februarie 2019 și având în vedere Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/598 a Consiliului din 9 aprilie 2019 privind normele tranzitorii pentru numirea procurorilor europeni pentru primul mandat și pe durata lui, în conformitate cu articolul 16 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2017/1939″, mai precizează ministerul Justiției.

Evaluarea candidaților a fost făcută pe baza aspectelor relevante rezultate din susținerea interviului, din analiza documentelor depuse de către candidat cu privire la experiența practică relevantă, precum și a altor aspecte verificabile rezultate din activitatea sa anterioară.