Caniculă în România. Harta județelor în care vor fi 39 de grade

Publicat: 31 07. 2016, 23:48
Actualizat: 27 09. 2018, 20:33

Meteorologii avertizează că, în după-amiaza zilei de luni, 1 august, județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița și Ilfov, inclusiv municipiul București, se vor atinge local maxime termice de 38 de grade, iar izolat se vor înregistra valori în jurul a 39 de grade și, pe arii extinse, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

„Începând din seara zilei de luni, 1 august, instabilitatea atmosferică se va accentua, la început îndeosebi în vestul țării și în zona montană, iar marți, 2 august, în majoritatea regiunilor. Vor fi averse însoțite de frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua și aspect de vijelie, iar pe arii restrânse se vor cumula cantități de apă mai însemnate și va cădea grindină”, precizează aceeași sursă.

Totodată, duminică este în vigoare o avertizare cod galben de caniculă, valabilă pentru 15 județe din sudul țării și municipiul București.

Potrivit ANM, „duminică, 31 iulie, în cea mai mare parte a Munteniei și Dobrogei și local în Oltenia, valul de căldură va persista. Temperaturile maxime vor atinge 36 de grade, iar la amiază disconfortul termic va fi mai accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități în aceste regiuni, dar pe arii restrânse și în restul teritoriului”.