Prima pagină » Știri » Căpățână susține că Traian Băsescu știa că fratele său luase bani de la familia lui Sandu Anghel

Căpățână susține că Traian Băsescu știa că fratele său luase bani de la familia lui Sandu Anghel

Căpățână susține că Traian Băsescu știa că fratele său luase bani de la familia lui Sandu Anghel
Căpățână susține că Traian Băsescu știa că fratele său luase bani de la familia lui Sandu Anghel

Un nou termen în dosarul în care soția lui Sandu Anghel, trei dintre copiii acestuia și ginerele său sunt judecați pentru șantajarea lui Mircea Băsescu a avut loc, marți, la Tribunalul Constanța, cu acest prilej având loc audierea martorilor Sandu Anghel și Marian Căpățână, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sandu Anghel a spus în fața instanței că jumătate din suma de 600.000 de euro pe care familia sa i-a dat lui Mircea Băsescu pentru a obține fie o pedeapsă cu suspendare, fie una redusă au ajuns la fostul președinte al României. Sandu susține că Mircea Băsescu le-ar fi spus lui Fănica și Florin Anghel că jumătate din bani i-au fost dați lui Traian Băsescu, iar ca să înapoieze banii trebuia să-i ia de la șeful statului de la acea vreme.

„Îi solicit să ne dea banii înapoi. Nașul nu minte, banii sunt la fratele lui, Mircea Băsescu este nevinovat pentru că fratele lui a luat banii”, a afirmat Sandu Anghel.

El spune că nu se poate vorbi despre șantaj în acest dosar atâta vreme cât Mircea Băsescu s-a oferit să-i ajute, iar familia Anghel nu a făcut decât să încerce să-și recupereze banii dați.

Sandu Anghel a menționat că înregistrările făcute de către membrii familiei sale lui Mircea Băsescu s-au vrut doar o garanție că-și vor lua banii datorați de acesta.

„După ce am fost condamnat, fiul meu a vrut să-i denunțăm pe Mircea Băsescu și pe Traian Băsescu, dar eu m-am opus. Nu am vrut să-i facem rău lui Mircea Băsescu, el era nașul nepoatei mele. Nu am vrut să dăm înregistrările la presă. L-am înregistrat ca să avem o probă că ne dă banii înapoi”, a afirmat Sandu Anghel.

El a spus că mai are două dorințe de la Mircea Băsescu, și anume să primească restul banilor de la acesta și ginerele său să fie eliberat din arest.

„Am vorbit acum două luni cu Mircea Băsescu și i-am spus să-i dea drumul ginerelui meu și a spus că-i va da drumul din penitenciar. Nu mint. Nu-i așa, nașule?”, a spus Sandu Anghel către Mircea Băsescu, aflat în sală.

Anghel a menționat că dorește ca Mircea Băsescu să-l viziteze în penitenciar până joi, cât se mai află la Penitenciarul Poarta Albă, uitând că fratele fostului președinte este arestat la domiciliu și nu poate pleca de acasă fără încuviințarea instanței.

Al doilea martor audiat a fost Marian Căpățână, acesta povestind că suma de 600.000 de euro a fost dată de familia lui Sandu Anghel lui Mircea Băsescu în două tranșe, una de 250.000 de euro, iar cealaltă de 350.000 de euro. Căpățână a povestit în fața instanței că banii au ajuns mai întâi la el, care a verificat autenticitatea lor cu angajata unei bănci, iar apoi el i-a dat lui Mircea Băsescu. Din suma totală, Mircea Băsescu a pus la bancă 200.000 de euro, 100.000 i-a dat lui, iar restul i-a dus la București, fără a cunoaște dacă i-a dat cuiva anume.

Căpățână a precizat că, după condamnarea de la prima instanță a lui Sandu Anghel, el i-a spus lui Mircea Băsescu să dea banii înapoi, însă acesta a refuzat.

„Ei au cerut banii înapoi, fiind nemulțumiți de pedeapsa primită de Sandu Anghel și am încercat să-l conving pe Mircea Băsescu să le restituie banii. În vara anului 2012, mi-am dat seama că nu are de gând să le înapoieze banii, ci vrea doar să-i ducă cu vorba”, a povestit Căpățână.

El a menționat că, deși știa despre existența înregistrărilor în care discută despre bani, Mircea Băsescu a spus că cei din familia Anghel nu vor avea curaj să le folosească. Mai mult, el ar fi spus că dacă aceștia vor un război cu el atunci o să-l aibă.

„L-am rugat să le dea banii, aducând aminte că există acele înregistrări pe care le văzuse, replica sa fiind că dacă cei din familia Anghel vor un război cu familia Băsescu atunci o să-l aibă”, a mai spus Marian Căpățână.

El a povestit că a avut o discuție cu Dorel Onaca, la acea vreme consilier al președintelui Traian Băsescu, de la care a aflat că șeful statului știa de problema fratelui său.

„L-am sunat și m-am întâlnit cu Onaca, consilier al lui Traian Băsescu, să-i spun de situația creată. Fratele lui Mircea Băsescu știa situația reală, Onaca mi-a confirmat acest lucru”, a explicat Marian Căpățână.

După câteva zeci de minute, Căpățână și-a nuanțat declarația pe care a dat-o despre Dorel Onaca.

„L-am sunat pe Onaca să-i spun că Mircea Băsescu se laudă că din suma de 600.000 de euro pe care a primit-o de la familia Anghel jumătate din bani ar fi ajuns la Traian Băsescu. Onaca a spus că-l va informa pe Traian Băsescu despre această situație. Sunt sigur că i-a spus și sunt convins că Traian Băsescu l-a învățat pe Mircea Băsescu să facă acest flagrant”, a menționat Marian Căpățână.

După realizarea flagrantului în care au fost prinși cinci membri ai familiei Anghel, Căpățână i-a cerut explicații lui Mircea Băsescu, dar acesta i-a spus că de acest aspect s-a ocupat avocatul său.

„Am fost nedumerit și l-am întrebat cum le-a făcut flagrantul. El mi-a spus că nu știe nimic și că avocatul său s-a ocupat de tot. Mi-am dat seama că asta e o altă minciună”, a declarat Marian Căpățână, care a menționat că a vorbit ulterior cu Izaura Anghel rugând-o să nu facă publice acele înregistrări pentru că vor ajunge „cu toții la pușcărie”.

Căpățână nu și-a mai menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale. El a declarat că după apariția înregistrărilor în mass-media Mircea Băsescu i-a spus că pentru a nu avea probleme trebuie să declare că banii nu au ajuns la Traian Băsescu.

„Nu mi-am menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale pentru că audierea a avut loc după apariția înregistrărilor. În acel moment, Mircea Băsescu mi-a spus că pentru a nu avea probleme trebuie să declar că nu au ajuns banii la fratele său pentru că așa vom fi protejați. Avocatul lui Mircea Băsescu mi-a sugerat să mergem pe varianta Aversa, știind că participasem la o licitație în 2012 pentru această societate. Cu Aversa a fost o variantă care mi-a fost propusă și am zis să merg pe ea. Am vrut să demonstrez să sunt loial până la capăt lui Mircea Băsescu”, a afirmat Căpățână.

Spre finalul declarației sale, Marian Căpățână a susținut că Mircea Băsescu nu a avut niciun moment intenția de ajuta familia Anghel.

„Mircea Băsescu nu a avut intenția de a-i ajuta pe oameni. Îi mințea că vorbise cu fratele său sau cu altcineva, mima că vorbește la telefon, dar nu a vorbit cu fratele său. Mircea Băsescu nu a făcut trimitere la nume de persoane sau de magistrați”, a spus Căpățână.

El consideră că intenția lui Mircea Băsescu a fost de a nu da banii familiei Anghel, ci de a-l face pe el să le înapoieze sumele respective.

Avocatul familiei Anghel, Pavel Abraham, a contestat probele administrate în cursul urmăririi penale și a solicitat administrearea de probe noi. El a solicitat ca să fie audiați ca martori soția și copiii lui Mircea Băsescu, Traian Băsescu, Dorel Onaca, a depus un CD cu o convorbire între Marian Căpățână și Florin Anghel, dar a cerut ca Tribunalul să ceară de la DNA Dolj câteva înregistrări din care ar reieși că Mircea Băsescu spune că Traian Băsescu a primit jumătate din bani.

Avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Tașcă, a spus că probele cerute nu au legătură cu cauza și că se opune și audierii martorilor respectivi.

Instanța a rămas în pronunțare în legătură cu aceste aspecte.

De asemenea, instanța a rămas în pronunțare și în privința solicitării de revocare a controlului judiciar pentru Izaura Anghel și Grinică-Ion Anghel și înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu sau controlul judiciar pentru Marius Constantin.

Următorul termen a fost stabilit pentru 19 mai.

Fănica Anghel, Izaura Anghel, Florin Anghel, Grinică-Ion Anghel și Marius Constantin sunt judecați pentru șantajarea lui Mircea Băsescu.

Mircea Băsescu este judecat, alături de Marian Căpățână, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial. Cei doi au fost arestați preventiv după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influență de care este acuzat fratele fostului președinte al țării.

În 26 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanța a decis ca Mircea Băsescu, care se afla în arest preventiv din 20 iunie 2014, să fie judecat în arest la domiciliu, aceeași decizie fiind luată și în cazul lui Marian Căpățână.

Mircea Băsescu și Marian Căpățână au făcut mai multe solicitări pentru a fi judecați sub control judiciar sau în arest la domiciliu, de fiecare dată cererile acestora fiind respinse de instanță.

În 9 ianuarie 2015, Mircea Băsescu și Marian Căpătână au solicitat la Tribunalul Constanța revocarea măsurii arestului la domiciliu, respectiv înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar.

În 14 ianuarie, Tribunalul Constanța a decis ca Mircea Băsescu să rămână în arest la domiciliu, dar i-a permis să meargă la lucru două zile săptămânal, câte trei ori pe zi. Procurorii au contestat decizia, însă două zile mai târziu Curtea de Apel Constanța a respins contestația procurorilor DNA.

Citește și