Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, marți, ca intersecția dintre Bulevardul Libertății și Calea 13 Septembrie din sectorul 5 să poarte denumirea de Piața Francofoniei, inițiativa aparținând Ministerului Afacerilor Externe.
MAE a precizat, în adresa prin care a solicitat acest demers, că în 2013 se împlinesc 20 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Fracofoniei (OIF), în calitate de stat membru.
Potrivit solicitării adresate de MAE, s-a dorit atribuirea denumirii de Piața Francofoniei după modelul Pieței Națiunilor Unite sau, eventual, numirea unui bulevard drept Bulevardul Francofoniei.
Tot în adresa MAE se arată că Piața Francofoniei ar putea fi inaugurată cu ocazia a 20 de ani de la aderarea României la OIF, în 20 martie 2013.
„Angajamentul și succesul acțiunilor în sfera francofoniei realizate de diplomația română pe parcursul celor două decenii au determinat conducerea organizației să acorde României statutul de stat-far OIF în Europa Centrală și de Est”, se mai arată în raportul de specialitate al proiectului de hotărâre.