Căpitanul unei nave a fost găsit MORT în Portul Constanța. Motivul pentru care moartea este considerată SUSPECTĂ, deși inițial s-a anunțat că bărbatul a făcut INFARCT

Publicat: 08 01. 2019, 10:33

Polițiștii constănțeni de la Serviciului Transporturi Maritime au deschis un dosar penal după ce comandantul secund al unui vas sub pavilion Sierra Leone, aflat în rada interioară a Portului Constanța, a murit în condiții suspecte.

Inițial, apelul a semnalat că bărbatul ar fi suferit un infarct, iar spre navă a plecat o ambarcațiune de salvare a Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), dar când aceasta a ajuns acolo, căpitanul era decedat.

SAR Artemis a intervenit la o navă sub pavilion străin pentru a transborda comandantul secund, care avea probleme medicale. Un infarct ni s-a spus nouă. Acesta era însă decedat”, au precizat reprezentanți ai ARSVOM.

Ulterior, au fost sesizați polițiștii Serviciului Transporturi Maritime, care s-au deplasat în dana 10 a Portului Constanța, unde fusese adus comandantul secund, un bărbat în vârstă de 66 de ani, de cetățenie și naționalitate georgiană.

„După constatarea decesului de către medicii de pe ambulanța sosită la fața locului a fost stabilit diagnosticul prezumtiv de moarte suspectă„, spun polițiștii constănțeni.

Surse locale declară că pe trupul bărbatului existau mai multe urme de violență, cadavrul fiind transportat la Morga Cimitirului Central Constanța în vederea efectuării necropsiei.

În cauză a fost întocmit un dosar penal, cercetările urmând să fie continuate de lucrătorii Serviciului de Poliție Transporturi Maritime.

foto: IPJ Constanța