Potrivit unui comunicat de presă, remis, sâmbătă seară, de Inspectoratul de Poliție al Județului Caraș-Severin, Emanuel Beniamin Bobic, în vârstă de doi ani, a dispărut, sâmbătă, în jurul orei 16.00, din fața casei din comuna Ocna de Fier, unde se juca împreună cu fratele său.
Tatăl copilului a observat că acesta dispăruse și a sesizat imediat Poliția din orașul Bocșa, sunând la numărul de urgențe 112, acțiunea de căutare a micuțului fiind începută imediat.
La ora transmiterii acestei știri, copilul este căutat de peste o sută de persoane, între care polițisti, jandarmi, localnici, pădurari, vânători, pompieri, polițiști de frontieră.
La căutări sunt folosite și camere cu termoviziune și doi câini de urmă, casa în care locuiește familia copilului fiind la marginea unei păduri.
Copilul are părul blond și este tuns scurt, are ochi albaștri, 85-95 centimetri înălțime și 15-20 de kilograme. Când a dispărut, băiețelul era îmbrăcat cu o bluză albă, căciulă albă cu șnur, pantaloni negri simpli și ghete portocalii, polițiștii făcând apel ca oricine l-a văzut și poate da informații cu privire la identificarea sa să sune la 112 sau să informeze cea mai apropiată unitate de Poliție.