Cardiolog de la Spitalul din Aiud, acuzat că își face colegii „proști” și „expirați”
Femeia cardiolog la Spitalul Municipal Aiud este acuzată de 43 de colegi care susțin, printr-o scrisoare deschisă trimisă presei, că îi numește „în permanență proști sau expirați” și cer Consiliului Local începerea unei anchete.
Primarul municipiului Aiud, Oana Badea, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că scrisoarea nu a fost depusă încă la Primărie sau la Consiliul Local, precizând, încă, că a avut în audiență persoane care i-au relatat despre acest caz, iar consiliile de administrație și etică ale Spitalului întreprind deja demersuri.
Cadrele medicale care au semnat și parafat scrisoarea susțin că sunt terorizate „în demersul de a interna în secția de Cardiologie un pacient”, pentru că a doua zi au „acuzații de la diagnostic greșit sau tratament inadecvat”.
„În primul rând, menționăm atitudinea sfidătoare, dictatorială și ostilă adresată colegelor noastre asistente. De la declarații de genul:
Scrisoarea este adresată Consiliului Local al municipiului Aiud, iar în finalul ei se solicită începerea unei anchete în cadrul spitalului.
Cadrele medicale susțin că de la angajarea cardiologului au început reclamațiile.
„A urmat ulterior un proces îndelungat în care i s-au aplicat diverse sancțiuni conform legii, în speranța că își va remedia comportamentul. S-a început cu intenția unor discuții amiabile în care i s-a solicitat ameliorarea comportamentului. Fără niciun rezultat, fiecare discuție de genul acesta degenerând într-un scandal imens între restul medicilor și doamna doctor”, se mai arată în scrisoare.
Colegii o mai acuză, totodată, pe femeie, de „comportament ostil și distructiv”, precizând că nu există „nicio asistentă cu care să nu fi intrat în conflict”.
„De nenumărate ori, chiar de la începutul activității dânsei în spitalul nostru, ni se adresau pacienții, declarând ca a făcut afirmații denigratoare la adresa colegilor dânsei, de genul
Cadrele medicale susțin că au nevoie „ca de aer de un medic cardiolog, dar nu așa”.
„Limbajul folosit a fost în permanență ostil, pe un ton de superioritate, restul colegilor fiind numiți în permanență proști sau expirați. Am constat că singurul ton cu care reușește să se adreseze unui coleg este unul ostil și pus pe hartă. Întotdeauna. Cu excepția situațiilor în care avea vreun interes personal (de exemplu un schimb de gardă) și atunci ieșea la iveală un ton adecvat unei discuții între doi oameni normali. Am ajuns acum în situația în care, după trei ani, pe secția Interne Cardiologie, în fiecare zi, doamna doctor iscă un nou scandal. Bineînțeles ca nu respectă pe nimeni și nimic. De la infirmiere la directori. Recent una dintre colegele noastre a fost înjurată și scoasă de doamna doctor afară din cabinet, în momentul în care colega noastră a mers la cabinetul de Cardiologie să solicite un consult cardiologic pentru un pacient internat”, se arată în scrisoarea semnată de 43 de cadre medicale.
Până la ora transmiterii acestei știri, conducerea spitalului și medicul acuzat nu au putut fi contactați pentru a oferi un punct de vedere.